Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră în prezent aspartamul, un îndulcitor artificial folosit în băuturi răcoritoare, drept "posibil cancerigen pentru om", însă doza zilnică considerată sigură rămâne neschimbată, a anunţat vineri agenţia sanitară a ONU, transmite AFP citat de Agerpres.
"Nu sfătuim companiile să-şi retragă produsele şi nici nu sfătuim consumatorii să stopeze complet consumul", a declarat dr. Francesco Branca, directorul Departamentului de Nutriţie, Sănătate şi Dezvoltare din cadrul OMS, în timpul prezentării a două evaluări ale acestui îndulcitor.
Centrul Internaţional de Cercetare în domeniul Cancerului (IARC), agenţie specializată a OMS, a evaluat pentru prima dată nivelul de risc al aspartamului. Reuniţi între 6 şi 13 iunie, aceşti experţi au concluzionat că îndulcitorul este "posibil cancerigen pentru om" (grupul 2B în cadrul clasificării).
Potrivit lui Paul Pharoah, profesor de epidemiologie a cancerului la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles, SUA, "publicul larg nu ar trebui să fie îngrijorat de riscul de cancer asociat cu o substanţă chimică din grupul 2B".
Decizia de a plasa aspartamul în acest grup a fost luată pe baza "dovezilor limitate" asociate cancerului la om, în special pentru carcinomul hepatocelular, care este un tip de cancer la ficat, potrivit OMS.
Având în vedere că o cutie de băutură răcoritoare dietetică conţine 200 sau 300 miligrame din acest îndulcitor, un adult care cântăreşte 70 de kilograme ar trebui să consume peste 9 până la 14 cutii pe zi pentru a depăşi doza zilnică admisă, în condiţiile în care nu ar exista un aport suplimentar de aspartam din alte surse, notează AFP.
În afară de cancer, OMS a indicat recent că îndulcitorii artificiali fără zahăr nu aduc niciun beneficiu pentru pierderea din greutate.
Dacă trebuie să alegeţi "între o cola cu îndulcitor şi o cola cu zahăr cred că ar trebui luată în considerare a treia variantă: să beţi apă", a spus dr. Branca.
Foto ilustrativ, cursdeguvernare.