Organizația Mondială a Sănătății: Să se retesteze pneumoniile suspecte de la finalul lui 2019!

Organizația Mondială a Sănătății: Să se retesteze pneumoniile suspecte de la finalul lui 2019!
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă țările să retesteze pneumonii suspecte de la finalul anului trecut, deoarece ar putea descoperi cazuri timpurii de COVID-19. Managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a declarat la Digi24 că în ultimele luni ale anului trecut în România a fost sezon de gripă, că analizele indicau virusul gripal. Accidental, printre cazurile de gripă, e posibil să fi circulat și coronavirus, a spus Imbri.

Îndemnul OMS vine după ce un doctor din Franța a confirmat o infectare cu noul coronavirus din decembrie, cu o lună mai devreme decât primul caz oficial. Purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a spus că informația nu este surprinzătoare.

Christian Lindmeier, purtător de cuvânt al OMS: "Ar fi grozav dacă toate țările care au avut cazuri suspecte de pneumonii în ultimele luni, fie decembrie, fie noiembrie, le-ar verifica pentru COVID-19.  Nu este surprinzător, deoarece primele cazuri de COVID-19 au avut simptome de la începutul lunii decembrie, așa că este posibil ca oameni infectați din Wuhan să fi călătorit atunci și în alte țări".

Ieri, Agenția de Sănătate Publică a Suediei, care coordonează răspunsul la pandemie, a spus că a identificat un caz încă din noiembrie.

China ar fi știut încă de la mijlocul lunii noiembrie că un nou coronavirus circulă prin Wuhan, dar a ascuns informația, a scris presa internațională care citează un raport prezentat liderilor comuniști de la Beijing.

Emilian Imbri, managerul Institutului "Victor Babeș" din București a explicat la Digi24 că la finalul anului trecut, în România, a fost epidemie de gripă sezonieră și că asta au scos în evidență testele făcute atunci.

"A fost epidemie de gripă sezonieră, testele făcute au scos în evidență virusul care circula atunci în România. Atunci noi nu gândeam că există altă formă de virus, nu aveam nici kiturile respective pentru a identifica o altă formă de virus.
E posibil ca printre gripele respective să fi circulat și COVID, dar asta doar accidental, pentru că, altfel, s-ar fi extins și ar fi avut fenomenele pe care le are acum, cu o mortalitate mult mai mare.
Nu sunt virusolog, dar, logica medicală mă face să afirm asta", a spus Imbri.

Emilian Imbri a subliniat că dacă vor fi emise recomandări, probabil va fi și o metodologie după care să se facă retestarea, vor fi reluate fișele de observație cu simptomatologie.

Sursă foto RADOR.

Image