Organizaţiile pacienţilor cu afecţiuni cronice cer compensarea vaccinurilor pentru aceştia: Sunt cei mai expuşi la probleme de sănătate, mai ales în timp de pandemie

Organizaţiile pacienţilor cu afecţiuni cronice cer compensarea vaccinurilor pentru aceştia: Sunt cei mai expuşi la probleme de sănătate, mai ales în timp de pandemie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) cere compensarea vaccinurilor pentru aceştia, subliniind că sunt cei mai expuşi la probleme de sănătate, mai ales în timp de pandemie. Pentru un pacient cu cancer, de exemplu, schemele de vaccinare ajung la 1.000 de euro.

Potrivit News.ro, COPAC România readuce în atenţia publică necesitatea protejării pacienţilor cronici, o populaţie vulnerabilă şi la risc prin asigurarea accesului compensat la vaccinare.

”Perioada pe care o traversăm este una dificilă pentru pacienţii cronici. Vedem că pacienţii cronici sunt cei mai expuşi la probleme de sănătate în general şi în special în vreme de pandemie. De aceea, mai mult ca niciodată este nevoie să protejăm aceşti pacienţi de alte boli prin asigurarea accesului la vaccinuri. Subliniez că mulţi dintre aceşti pacienţi au venituri minime şi nu au posibilitatea de a-şi acoperi singuri costurile. Pentru un pacient cu cancer, de exemplu, costurile unei scheme complete de vaccinare ajunge până la 1000 de euro. Fără asigurarea vaccinării, şansele tratamentului de cancer pot fi diminuate prin apariţia unor posibile complicaţii”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

COPAC solicită Ministerului Sănătăţii să asigure în cel mai scurt timp accesul la vaccinare pentru pacienţii cronici prin programe dedicate, dat fiind faptul că aceștia sunt vulnerabili în faţa noului tip de coronavirus. 

Imagine cu caracter ilustrativ, News.ro.

Image