Panică printre părinții din Sinaia, după ce un copil de doi ani a murit de meningită și un altul a ajuns în stare gravă la spital

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi copii de la o grădiniță din Sinaia au ajuns în stare gravă la spital, iar unul dintre ei, în vârstă de numai doi ani, a murit după ce a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie” din Bucureşti, scrie Adevărul, citând surse medicale care au vorbit despre diagnosticul de meningită acută bacteriană, o formă rară și foarte gravă a bolii.

Panica printre părinți s-a intalat în condițiile în care un al doilea copil, de patru ani, a ajuns la spital în stare destul de gravă, în cazul acestuia fiind vorba, potrivit reprezentanților DSP Prahova, despre o pneumonie.

Purtătorul de cuvânt al DSP Prahova a precizat, pentru Telegrama, că instituția monitorizează situația de la Sinaia, dar că între cele două cazuri nu a putut fi stabilită o legătură și că nu se poate vorbi, în cazul de față, despre un focar sau un cluster. DSP a informat, totuși, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

"Situația este monitorizată, dar nu se poate vorbi despre un caz special, din punctul nostru de vedere. Nu este o legătură între cele două cazuri. Meningita pneumococică este, într-adevăr, o afecțiune gravă și foarte rară. De obicei, infecția cu pneumococ nu ajunge la meningită decât în cazul unui organism foarte slăbit. În general, acest tip de infecție duce la sinuzite, otite sau pneumonii. Tocmai, pentru a nu evolua în cazuri grave, de anul trecut vaccinul pneumococic a fost introdus în schema națională de imunizare și s-a administrat gratuit copiilor născuți după 1 august 2017", a explicat dr. dan Decebal, purtătorul de cuvânt al DSP Prahova.

Până atunci, acesta se administra numai contra-cost, la cererea părinților, cheltuielile fiind suportate de aceștia.

Din informațiile existente până în prezent, se pare că micuțul care a murit nu fusese vaccinat.

Potrivit Adevărul, copilul în vârstă de 2 ani din Sinaia, diagnosticat cu meningită pneumococică, a murit la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti, iar al doilea este internat de asemenea în Capitală. Între timp, la Sinaia, părinții se tem să-și mai lase micuții în colectivitate. Oamenii s-au mai liniștit după ce, la nivelul unității de învățământ, a avut loc o întâlnire cu aceștia, fiind informați cu privire la cele două cazuri grave apărute aici. ”Într-adevăr au fost doi copii. În primul caz, al băieţelului care a şi murit este vorba despre meningită acută, bacteriană, nu este transmisibilă, nu este virală. Am rezultatul autopsiei. Au fost doi copii care au fost spitalizaţi. Cel care a murit şi al doilea copil care este la Bucureşti. El a făcut apă la plămâni şi la el este tot ceva bacterian, netransmisibil. El a fost transferat ieri de la Institutul Cantacuzino din cauza condiţiilor în care era internat, stăteau câte trei în pat, la Balş. Este tot băieţel, tot la grădiniţă la noi. El este stabilizat, dar în cazul lui nu vorbim despre meningită, ci despre apă la plămâni, o pleurezie. Avea problemele acestea din vară, dar părinţii au decis acum să-l ducă la Bucureşti pentru că nu-i scădea febra”, a declarat Aurora Arieşan,directorul coordonator al instituţiilor de învăţământ din Sinaia, pentru Adevărul. ”Am avut o întâlnire la care au participat 65 de părinţi. Le-am explicat situaţia, le-am dat toate lămuririle, motiv pentru care astăzi la grădiniţă am avut doar 17 absenţi care sunt cu probleme minore, răceli. Oamenii trebuiau liniştiţi. Mesajul este clar. Părinţii nu trebuie să se panicheze, nu este o boală virală, îşi pot aduce copiii liniştiţi la grădiniţă”, a mai spus Arieşan, care a precizat, potrivit sursei citate, că a cerut DSP-ului să ia probe din din grădiniţă, chiar dacă acest lucru nu este prevăzut de lege în cazul de față, tocmai pentru a elimina orice risc sau suspiciune.

 

 

 

Image