Peste 10.000 de doze de vaccin consumate până acum, în Prahova

Peste 10.000 de doze de vaccin consumate până acum, în Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

DSP Prahova a informat Prefectura, joi, că până la data de 21 ianuarie 2021, în județul Prahova au ajuns 16,461 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2, iar dintre acestea, 10034 au fost consumate  și 6.417 sunt în curs de administrare personalului medico-sanitar și beneficiarilor care s-au înscris în etapa a doua a acestei campanii. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate alte doze pierdute, au mai precizat autoritățile județene. În schimb, o nouă reacție a fost înregistrată, totalul acestor cazuri, în urma administrării serului Pfizer/BioNtech, ajungând la șase, la nivelul județului.

„Ultima dintre ele a fost la un centru din Ploiești, în cazul unui medic, și s-a manifestat sub formă de astenie, stare general de rău și stare febrilă. Cadrul medical a fost ținut sub observație și este în afara oricărui pericol”, a mai menționat Prefectura Prahova.

 

 

Image