Peste 200 de studenţi ai Universităţii de Medicină, pregătiţi să se alăture medicilor

Peste 200 de studenţi ai Universităţii de Medicină, pregătiţi să se alăture medicilor
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Peste 200 de studenţi din anii IV, V sau VI ai Universităţii de Medicină şi Farmacie s-au înscris ca voluntari pentru a ajuta medicii, în contextul pandemiei cu coronavirus.

"Începând cu data de 17.03.2020, în conformitate cu Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 74522 privind stabilirea unor măsuri pentru folosirea în cadrul sistemului sanitar a elevilor, studenţilor şi medicilor rezidenţi în contextul răspândirii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în baza Art. 7, Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' recrutează voluntari, în vederea sprijinirii activităţilor în cadrul camerelor de gardă, unităţilor/compartimentelor de primiri urgenţe. (...) Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti a început recrutarea studenţilor, ajungând momentan la peste 200 de înscrieri. Potrivit SSMB, recrutarea este momentan preventivă, studenţii fiind pe poziţii şi pregătiţi să intervină în situaţia depăşirii capacităţii structurilor existente", se arată într-un comunicat de presă al UMF "Carol Davila", citat de AGERPRES.

Potrivit sursei citate, studenţii medicinişti din Bucureşti şi-au asumat această responsabilitate, venind începând cu 11 martie în sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică.

Astfel, în fiecare zi, voluntari din toţi anii de studiu, organizaţi pe câte două intervale de 5 ore, au suplimentat necesarul de personal şi au preluat o parte din sarcinile administrative ale Direcţiei.

Conform comunicatului, la început numărul de voluntari se apropia de 50, iar activitatea lor consta în apelarea cetăţenilor întorşi din străinătate, informarea lor cu privire la necesitatea auto-izolării la domiciliu şi prezentarea paşilor de urmat în cazul apariţiei simptomelor.

Sursă foto stiripesurse.ro.

Image