Pfizer şi BioNTech au început testarea vaccinului împotriva Covid-19 pe copii cu vârste sub 12 ani

Pfizer şi BioNTech au început testarea vaccinului împotriva Covid-19 pe copii cu vârste sub 12 ani
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pfizer şi compania germană parteneră BioNTech au început testarea vaccinului pentru Covid-19 pe copii cu vârste de sub 12 ani, în speranţa extinderii vaccinări pentru intervalul respectiv de vârstă de la începutul anului 2022, a anunţat producătorul american de medicamente, transmite Reuters, citat de News.ro.

Primii voluntari în acest studiu clinic de fază timpurie au fost inoculaţi miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt Sharon Castillo. Studiul clinic pentru copii cu vârste pornind de la 6 luni urmează unui alt studiu lansat de către compania Moderna săptămâna trecută.

Vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech a fost autorizat de către autorităţile de reglementare din SUA la sfârşitul lunii decembrie, pentru persoane cu vârste de cel puţin 16 ani.

Sursa citată scrie că Pfizer şi BioNTech intenţionează să testeze iniţial siguranţa vaccinului lor în două doze în trei dozaje, de 10, 20 şi 30 de micrograme, într-un studiu  de fază I şi II cu 144 de participanţi. Ulterior, companiile vor extinde studiul de fază târzie la 4.500 de participanţi, în cadrul căruia vor testa siguranţa, tolerabilitatea şi reacţia imunitară generată de vaccin, probabil prin măsurarea nivelului de anticorpi la participanţii tineri.

Cele două companii speră să aibă date referitoare la acest studiu în a doua jumătate a anului 2021, potrivit purtătorului de cuvânt.

News.ro scrie că Pfizer a testat vaccinul pe copii cu vârste de 12-15 ani şi se aşteaptă să aibă date din studiul respectiv în următoarele săptămâni, după cum a mai arătat Castillo.

 

 

Image