Maternitatea Ploieşti, transformată în secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă, a fost inclusă într-un proiect european de modernizare a laboratoarelor şi cabinetelor medicale. Consiliul Judeţean Prahova a depus în cadrul PNRR un proiect de aproximativ 21 de milioane de lei, echivalentul a 4,2 milioane de euro.
Proiectul vizează extinderea, reabilitarea și dotarea cabinetelor medicale de obstetrică-ginecologie și radiologie, a laboratorului de radiologie, realizarea unui laborator de analize medicale, precum și modernizarea instalațiilor sanitare ale ambulatoriului, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Proiect PNRR pentru modernizarea ambulatoriului de la Maternitatea Ploieşti
„Continuăm investițiile la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. De această dată, proiectul pe care l-am depus pe fonduri europene se referă la extinderea, modernizarea și diversificarea serviciilor medicale din cadrul Ambulatoriului de specialitate situat în locația din cartierul «Mihai Bravu»”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Proiectul privind „Creșterea diversității și complexității serviciilor medicale curative prin asistență medicală ambulatorie – locație Mihai Bravu" a Spitalului Județean de Urgență Ploiești are o valoare de aproximativ 21 milioane lei și a fost depus de Consiliul Județean Prahova în cadrul unuia dintre apelurile lansate în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 12 (Sănătate), mai anunţă reprezentanţii instituţiei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!