Până nu demult supranumit "Spitalul groazei", Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti e inclus în mai multe proiecte majore, pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe şi a mai multor secţii. Primele rezultate se vor vedea în această toamnă, când se aşteaptă finalizarea lucrărilor atât la UPU, cât şi la sălile de operaţii. Urmează Urologia, Neurochirurgia şi amenajarea unui spital modular la sediul secundar de lângă Obor.
Din ciclul ştirilor care încep cu "N-o să-ţi vină să crezi", Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti ar putea îmbunătăţi substanţial, începând chiar de lunile viitoare, condiţiile oferite pacienţilor şi calitatea actului medical, în urma unor investiţii de peste 20 de milioane de euro. Aici sunt în derulare sau pe punctul de a începe mai multe proiecte majore, finanţate din fonduri europene, de la Ministerul Sănătăţii, de la Consiliul Judeţean, din bugetul propriu sau din sponsorizări. Sunt vizate, printre altele, Unitatea de Primiri Urgenţe, blocurile operatorii, ambulatoriul, Maternitatea şi secţiile Neurochirurgie şi Urologie.
Cel mai vizibil este proiectul de extindere şi modernizare a UPU, derulat de Consiliul Judeţean Prahova din fonduri europene. Estimările autorităţilor sunt că lucrările ar urma să se încheie în noiembrie. În paralel, tot din fonduri europene, urmează să înceapă lucrări şi la ambulatoriul integrat al spitalului, şi aici fiind vorba despre extindere, modernizare şi dotare cu aparatură medicală nouă. Al treilea proiect european, lansat în contextul pandemiei şi care a primit recent finanţarea, vizează amenajarea unui spital modular, la secţia Pneumologie, de lângă Oborul Ploieşti. Cele trei proiecte au o valoare însumată de aproximativ 45 de milioane de lei. La Obor încă nu au început lucrările. În schimb, se lucrează intens la sediul principal şi la secţiile exterioare, pentru modernizarea blocurilor operatorii, în urma unei sponsorizări atrase de CJ Prahova de la Petrom, estimată la 10 milioane de euro. În paralel, conducerea mai derulează, cu bani de la Ministerul Sănătăţii sau din surse proprii, proiecte de modernizare la Neurochirurgie şi la Spitalul Boldescu. Peste toate acestea, Consiliul Judeţean continuă demersurile pentru un spital nou, în prelungirea celui actual, în sistem pavilionar, având o licitaţie în derulare.
Managerul unităţii, dr. Bogdan Nica, a făcut o "radiografie" a situaţiei. "Consiliul Judeţean modernizează tot blocul operator, echipamentele au fost aduse, eu estimez că până la sfârşitul anului se termină aceste lucrări. Consiliul Judeţean a obţinut sponsorizarea, noi am transmis necesarul de echipamente şi lucrări şi am considerat că aceasta este o investiţie prioritară, având în vedere că o pondere însemnată din încasările spitalului din contractul cu CAS vin de pe urma chirurgiei. CJ-ul a luat şi un robot de dezinfecţie, pentru blocul operator. La Neurochirurgie, avem un proiect de modernizare, cu bani de la Ministerul Sănătăţii, estimez că se finalizează până în decembrie. La UPU, este un proiect european pornit în 2018, întrerupt de fosta conducere a Consiliului Judeţean, reluat de actuala conducere şi care a ajuns în faza finală. S-a terminat, cu mici corecţii, extinderea, mai sunt de sosit câteva lucruri, nişte senzori, mici echipamente, s-a pus şi tarkett-ul, urmând ca ultima care se mută să fie Radiologia. Când am spus de corecţii, m-am referit la nişte modificări care nu sunt substanţiale, de exemplu am regândit un pic faţă de proiectul iniţial, alături de colegii de la UPU, inclusiv mobilierul, care trebuie adaptat la spaţii. Spitalul modular s-a adjudecat, urmează să se construiască până la sfârşitul anului, având în dotare şi paturi de terapie intensivă. Este un proiect depus în 2020, pe POIM. Pe acest proiect, vom veni şi cu două aparate de radiologie - care vor deservi nu numai bolnavii de COVID, unul va fi instalat acolo, iar unul va fi adus în UPU, tot pentru bolnavii cu probleme respiratorii - şi cu un tomograf ultraperformant pentru UPU, care este sosit, la momentul de faţă se amenajează spaţiul aferent. S-a dotat secţia Urologie, cu echipamente ultramoderne, s-a finalizat acum şi sala de operaţii, iar tot aici Spitalul a încheiat o licitaţie pentru un nou sistem video, când e vorba de pietre sau de o operaţie de prostată fără tăietură, îţi trebuie un sistem video performant. Ieri am semnat contractul, aparatul urmează să vină, iar apoi vom fi în situaţia în care şi Spitalul Judeţean va putea să ofere serviciile pe care le ofereau până acum doar spitalele din Capitală sau cele private. Prin litotriţie, anumite pietre la rinichi, prin bombardarea cu ultrasunete, se transformă în nisip şi se elimină pe cale naturală, bolnavul nu mai trebuie să fie operat, nici să plătească nişte mii de lei la privat. Alt proiect în curs este renovarea ambulatoriului, pe fonduri europene, s-a încheiat licitaţia, s-a adjudecat, urmează ca probabil începând din octombrie Consiliul Judeţean să dea începerea lucrărilor", ne-a declarat dr. Bogdan Nica, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.
"Este în curs şi licitaţia pentru spitalul nou, pe terenul de 15 hectare primit de la Primăria Ploieşti, ieri au venit să viziteze amplasamentul. Noi l-am gândit pe module, sunt patru clădiri care trebuie construite, care vor comunica între ele, cu punte spre terapie, unde să mutăm secţiile exterioare de la Boldescu, Buna-Vestire, Neurologie şi Boli Infecţioase. Maternitatea rămâne în sediul actual, care e reabilitat, acolo am în derulare un alt proiect, e în curs de finalizare studiul de fezabilitate, pentru chirugia femeii. Vom găsi linia de finanţare după ce se încheie s.f.-ul şi vom şti valoarea estimată. Vreau să fie şi un RMN, şi o unitate de ecografie fetală, plus săli de operaţie pentru chirurgia oncologică a femeii. De exemplu, femeia vine la Maternitate cu o problemă ginecologică şi se descoperă că are un neoplasm, nu mai stăm s-o plimbăm între secţii, facem investigaţiile de laborator acolo şi avem o sală de oeraţii dedicată pentru aşa ceva, cu instrumentarul necesar. Vrem să extindem şi partea de prevenţie la Maternitate, avem o procedură pentru aparatură pentru testele Babeş Papanicolau", a mai precizat managerul Spitalului Judeţean.
Următoarea provocare pentru conducerea unităţii medicale ţine, acum, de aducerea unor medici pe specializările deficitare. O veste bună este că a fost adus, prin transfer din Argeş, un chirurg vascular, ceea ce permite crearea unei linii de gardă pe chirurgie vasculară şi intervenţii periferice, a fost adus şi un anestezist, iar trei medici urgentişti au fost angajaţi prin concurs, urmând să lucreze în UPU. Rămân, totuşi, posturi care sunt scoase la concurs şi unde nu se înscrie nimeni.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!