Autoritățile solicită fonduri europene, printr-o axă de digitalizare din PNRR, pentru modernizarea sistemelor informatice din trei spitale din Ploiești. Vorbim despre Județean, Municipal și Pediatrie. Valoarea totală a proiectelor se ridică la aproape 9,6 milioane de lei, echivalentul a peste 1,9 milioane de euro.
Consiliul Județean Prahova a aprobat, în această săptămână, depunerea unui proiect european în cadrul unei componente de digitalizare a unităților medicale din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Proiectul CJ vizează investiții în soluții software și echipamente informatice de ultimă generație pentru Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, având o valoare totală de puțin peste 3,7 milioane de lei cu TVA inclus.
Tot în această săptămână, Consiliul Local Ploiești a aprobat două proiecte similare, pentru cele două unități medicale pe care le are în subordine, Spitalul Municipal și Spitalul de Pediatrie. Fiecare are o valoare totală de 2,9 milioane de lei cu tot cu TVA.
Fiind vorba de o componentă din PNRR, întreaga investiție, dacă proiectele vor fi aprobate, va fi asigurată din fonduri europene, nefiind nevoie de o contribuție proprie a beneficiarului la cheltuielile eligibile.
Proiecte europene de digitalizare, în trei spitale din Ploiești
În total, proiectele de digitalizare pregătite pentru cele trei spitale din municipiu au o valoare de aproximativ 9,6 milioane de lei. Ele au fost depuse în cadrul unei axe din PNRR care urmărește, în termeni pompoși, realizarea de reforme în sistemul de sănătate, prin realizarea unui sistem de eHealth și telemedicină și investiții în infrastructura digitală.
Spitalul Județean din Ploiești a primit o sponsorizare de 2 milioane de euro de la Petrom pentru dotarea blocului operator
„Se urmărește dezvoltarea unor module informatice noi care să deservească activitatea unităților sanitare prin demararea unui proces de digitalizare, prin achiziționarea și instalarea echipamentelor necesare (echipamente IT, echipamente pentru comunicații, și echipamente conexe, inclusiv licențe), migrarea de date către noi sisteme și infrastructuri, dezvoltare de aplicații informatice aferente, dar și prin instruirea personalului tehnic la nivel local. Proiectele propuse spre finanțare în cadrul apelului (...) au ca scop implementarea de sisteme informatice spitalicești integrate (SIS) pentru conectarea tuturor sistemelor de înregistrare și administrare digitale, și care ar permite completarea computerizată a comenzii medicului (CPCM) - un proces de introducere electronică a instrucțiunilor medicului pentru tratamentul pacienților (în special pacienților spitalizați) aflați sub îngrijirea sa, astfel ca medicii să acceseze elementele SIS de la pat”, se explică în referatul de aprobare care a însoțit proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul Județean Prahova.