Comisia Europeană a semnat un contract de 63 de milioane de euro cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir, pentru circa 30.000 de pacienți din țările membre, inclusiv România. Potrivit Digi24, Veklury este primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19.
Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, pentru a răspunde nevoilor imediate.
„În ultimele săptămâni, Comisia a lucrat fără încetare cu compania Gilead pentru a ajunge la un acord prin care să se asigure livrarea în UE de stocuri din primul tratament autorizat pentru COVID-19. Ieri, la mai puțin de o lună de la autorizarea Remdesivir, a fost semnat un contract care va permite livrarea, începând cu prima parte a lunii august, a tratamentelor pentru mii de pacienți. Comisia face tot ce îi stă în putință pentru a asigura accesul la tratamente sigure și eficiente și sprijină dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Acordul de ieri reprezintă încă un pas important în lupta noastră pentru combaterea acestei boli”, a spus Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate.
Instrumentul de sprijin de urgență al Comisiei va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane de euro. Astfel va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți care prezintă simptome severe de COVID-19.
Comisia promite o distribuție echitabilă a medicamenului la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare.
CE pregătește, de asemenea, o achiziție comună care vizează acest medicament; se estimează că aceasta va acoperi nevoile suplimentare începând din luna octombrie.
Sursă foto Digi24.