Agenția Națională de Transplant a semnat, vineri, un Acord de colaborare cu Agenția de Transplant din Republica Moldova, în baza căruia se va putea face schimb de organe pentru pacienții aflați pe listele de așteptare și care au nevoie de transplant, a anunțat Ministerul Sănătății. Astfel, dacă anumite organe nu pot fi folosite în România, din lipsă de receptori compatibili, acestea vor putea ajunge în Republica Moldova și invers. De asemenea, în cazul unei urgențe medicale, cele două Agenții vor încerca să găsească soluții pentru a identifica un organ compatibil pentru pacientul care are nevoie de transplant.
Citiți și: Fiecare spital județean din țară va fi obligat să aibă centru de prelevare de organe
„Pentru noi este foarte important să găsim organe pentru pacienții care au nevoie de un transplant. Mai avem un Acord de colaborare și cu Ungaria. Implementarea acestui Acord semnat astăzi necesită unii pași care trebuie pregătiți minuțios. România are o capacitate mai mare în ceea ce privește transplantul de organe. De aceea, pe viitor, sperăm ca unii pacienți din Republica Moldova să poată fi transplantați în România”, a declarat Sorina Pintea.
Acordul de colaborare va presupune și un schimb de experiență între toți cei implicați în activitate de transplant, aceasta însemnând pregătirea de personal.
Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, până la data de 30.08.2019, în România s-au înregistrat 51 de prelevări multiorgan de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. La nivel național au fost identificate 143 declarări de moarte cerebrală, în 29 cazuri familia a refuzat donarea, iar în celelalte 61 de situaţii, alte cauze medicale nu au permis prelevarea. S-au efectuat 37 de transplanturi de ficat de la donatori decedați și 6 intervenții de ficat de la donatori în viață, 87 de pacienți au beneficiat de transplant de rinichi, 37 de transplanturi renale fiind efectuate de la pacienți în viață. De asemenea, s-au realizat 4 transplanturi de cord și 2 de plămân și au fost raportate şi exportate către Eurotransplant 7 grefe pulmonare (din care s-au folosit 4), 3 grefe cardiace şi 1 grefă hepatică.