Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă, la Iaşi, că a solicitat Uniunii Europene 10 milioane de doze de vaccin pentru COVID-19, în momentul în care acesta va fi disponibil.
"Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi de la nivelul Uniunii Europene din această cantitate cerută", a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.
Acesta a spus că vor avea prioritate la vaccinare cei din grupele cele mai expuse, cum sunt personalul medical, bătrânii și copiii, persoanele care au comorbidități.
Tătaru a menționat că România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism de cooperare pus la punct de Comisia Europeană.
În lume sunt în lucru peste 100 de variante de vaccin împotriva Covid-19, aproximativ 20 ajungând deja în faze avansate de testare.
Sursa foto: shutterstock via sanatatea.tv