Pe adresa redacției a sosit, vineri, scrisoarea unei paciente care a ajuns, de curând, de urgență, cu o problemă gravă de sănătate, la Spitalul Județean din Ploiești. O stare de rău care a alarmat-o oarecum s-a dovedit un episod care i-ar fi putut pune viața în pericol. Femeia povestește, în scrisoarea transmisă redacției, că a fost mai mult decât atât. Cele întâmplate au reprezentat și un prilej de a vedea o altă latură a Spitalului Județean din Ploiești, decât cea creionată de obicei.
Deseori ținta acuzațiilor lansate de aparținători și pacienți, fie pe fondul condițiilor, fie din cauza atitudinii sau efectelor tragice ale conduitei unor cadre medicale, Spitalul Județean apare, iată, de această dată, cu tot cu personalul său, într-o lumină favorabilă, îndeplinindu-și rolul de salvator de vieți. Redăm mai jos, integral, mărturia care ne-am dori să reflecte, de acum, starea de normalitate de la Județean, cel mai mare spital din județul Prahova:
" Mă numesc Marilena T., sunt din Ploieşti şi vreau să vă împărtăşesc cu sinceritate impresiile privind spitalizarea mea în perioada 23-29 august la Spitalul Judeţean Prahova, respectiv la «Terapie Intensivă» a secţiei de Cardiologie.
În dimineaţa zilei de 23 august, m-am trezit cu o durere acută atât în piept, cât şi în spate, în dreptul inimii. Din naivitate, nu am corelat durerea din spate cu cea din piept, pentru a vedea pericolul real. Mai mult, am şi plecat de acasă, în jurul orei 9.30. La întoarcerea spre casă, în jurul orei 11.00, am simţit pe stradă că nu mă simt prea bine şi l-am rugat pe soţul meu să solicite un taxi. Ajunsă acasă, am chemat ambulanţa, care a venit imediat şi, după investigaţii de rutină, am acceptat să merg la spital. Acolo am fost dusă la «Urgenţe», strângându-se spontan lângă mine circa 8-10 cadre medicale – asistente şi doctori. În timp ce-mi făceau alte investigaţii la inimă, toate aceste persoane aflate de-o parte şi de alta mă complimentau, mă încurajau şi, îmi amintesc perfect deoarece eram conştientă, cum un cap de femeie blondă, tânără, frumoasă, s-a aplecat deasupra mea şi mi-a zis: «Uită-te în ochii mei, ai să fii foarte bine! Să fii puternică şi-ţi promit că o să vin la tine în salon!” Vă rog să mă credeţi că mi-a încălzit sufletul cu bunătatea ei acea femeie.
Vă mărturisesc că m-am simţit de parcă eram protagonista unui celebru serial TV, Doctor House, sau al altora de acelaşi gen. Nu mi-am imaginat vreodată că poate fi şi la noi la fel. Cinste acestor oameni minunaţi!
După aflarea rezultatului investigaţiilor, s-a apropiat de mine un medic şi mi-a spus: «Aţi suferit un infarct; vreţi să-l chem pe domnul doctor Albu să vă opereze? Este o procedură simplă şi vă poate salva.» Bineînţeles că am acceptat şi, în acelaşi timp, am realizat că este mâna lui Dumnezeu şi bunătatea Lui, că vrea să mă salveze. De ce? Eu auzisem cu peste 20 de ani în urmă că domnul doctor Marian Albu este cel mai bun cardiolog din Ploieşti, iar acum urma să fiu operată de dânsul.
Imediat am fost dusă în sala de operaţie. Şi, vă spun adevărul, nu ştiu când a început operaţia şi când s-a terminat. În timpul intervenţiei am fost perfect conştientă şi am vorbit cu domnul doctor, care mă întreba dacă mă mai doare, cum mă simt... După părerea mea, operaţia a durat circa 15-20 de minute şi nu am simţit absolut nicio durere, nici anestezia locală. Abia când am fost externată am aflat că, prin procedura aplicată, mi-au fost implantate două stenturi.
A doua zi, sâmbătă, a venit domnul doctor Albu în vizită la salon. Nu-l văzusem niciodată şi, când consulta alt pacient, am îndrăznit să o întreb pe asistentă dacă dânsul este. Mi-a răspuns afirmativ. Când a venit la mine, zâmbitor şi blând, nu mi-a spus decât vorbe frumoase în timp ce mă consulta. Pe lângă valoarea incontestabilă ca medic, domnul doctor Marian Albu are şi o aură care degajă bunătate, bun-simţ, modestie – exact calităţile care fac ca un om să aibă valoare. Vă mulţumesc din suflet, domnule doctor, că mi-aţi salvat viaţa şi întotdeauna o să am un gând de mulţumire şi respect pentru dumneavoastră.
Dar n-am să uit niciodată cum am fost tratată şi vreau să mulţumesc din suflet întregului personal de la Terapie Intensivă, Secţia Cardiologie – asistente, infirmiere – al căror profesionalism , amabilitate şi bunătate m-au impresionat. Îşi făceau meseria în fiecare moment, impecabil, fără greşeală, faţă de toţi pacienţii la fel. La fiecare schimb veneau câte trei asistente şi, în absolut toate turele, erau oameni la fel de minunaţi. Toate sunt tinere, frumoase, iar costumaţia lor este numai în culori pastel, care-ţi încântă ochii.
Despre salonul de la «terapie», ce să vă spun... Este incredibil de frumos, foarte spaţios, de o curățenie exemplara, totul strălucea, dotat cu aparatură de ultimă generaţie, cu mobilier elegant... Totul este în nuanţe de alb cu bleu, încât ai senzaţia că este un salon «de fiţe», unde se face rezervare din timp. Am rămas impresionată de tot personalul acestei secţii, de comportamentul acestor oameni, de bunătatea şi omenia lor.
Le mulţumesc din suflet, nu am să-i uit şi le păstrez toată admiraţia mea!
Vreau să ştiţi că, până la acest moment nefast, mă lăudam cu o sănătate de fier. Nu am avut nici măcar o zi de spitalizare, nicio operaţie şi răceam o dată la 5 ani. Dar am avut o muncă extrem de stresantă şi iată că vine o vreme când totul se contabilizează! O zi, un ceas, un moment când totul se schimbă. Ghinion, vorba cuiva care îmi este nesuferit!
Concluzionând, faţă de cele văzute şi constatate personal, pe parcursul a 7 zile de spitalizare, reportajul «Spitalul groazei», difuzat la TV, pare o glumă proastă!
P.S. Vreau să le mulţumesc din suflet şi nepoţilor mei, fraţilor şi soţului meu, oameni atât de buni şi iubitori, care mi-au fost alături în fiecare moment. Orice om care are alături familia de sânge este binecuvântat de Dumnezeu, are valoare, pentru că familia de sânge este singura care te iubeşte sincer şi necondiţionat.
Vă mulţumesc din suflet tuturor!"
