Șeful Direcției de Sănătate Publică Prahova, dr. Bogdan Nica, și prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, s-au întâlnit miercuri cu managerul Spitalului Municipal Câmpina și conducerea administrației locale, primarul Horia Tiseanu și viceprimarul Adrian Pițigoi, pentru identificarea de soluții în vederea redeschiderii unității sanitare pentru pacienții non-Covid.
În ultimele trei luni, policlinica și spitalul din Câmpina au funcționat la capacitate minimă, după ce SMC a fost desemnat unitate suport pentru persoanele infectate cu coronavirus.
„Sunt mulțumit de ceea ce am găsit la Ambulatoriu Câmpina, însă discuția principală din cadrul întâlnirii noastre s-a axat pe deschiderea Spitalului Municipal, un lucru pe care foarte multe persoane îl așteaptă. Însă acest demers este posibil numai în anumite condiții. Cum realizarea a două circuite unice nu este posibilă aici, am încercat ca, împreună cu domnul director de la DSP, domnul manager și domnulprimar, să identificăm alte soluții care sper să se concretizeze cât mai curând, a spus prefectul de Prahova, Cristian Ionescu.
În condițiile în care Ambulatoriul și SMC deservesc în jur de 120.000 de locuitori, autoritățile vor ca activitatea să fie reluată, în condiții cât mai aproape de normalitate,cu respectarea unor reguli stricte privind distanțarea socială și măsuri de prevenire a contaminării pacienților cu Covid-19.
"Acesta era un spital cochet, bine văzut și bine cotat, dar din nefericire nimeni nu s-a gândit când a fost făcut ori când a fost renovat - că nu avea de unde să știe nimeni - la apariția coronavirusului. Nimeni nu avea de unde să știe care sunt cele mai bune măsuri pentru a feri atât personalul, cât și pacienții de a se contamina de la un potențial caz. Iată că atât la spitalul Câmpina, cât și la alte spitale din Prahova, prevenția a funcționat. Tot personalul a fost testat și este negativ, cu toate că au fost multe cazuri de pacienți pozitivi în acest spital, cu toate că și acum este un caz, un pacient ținut în viață, de 35 de zile, cu eforturi supraomenești, în Terapie, la Câmpina.
Ceea ce vrem noi să facem, în spiritul a ceea ce își dorește populația și în conformitate cu cerințele de la Ministerul Sănătății, este să creăm posibilitatea pacienților cronici, care au fost mai mult sau mai puțin în așteptare, să aibă acces la servicii.
Situațiile deosebite au fost rezolvate în Ambulatoriul spitalului și chiar și în spital, inclusiv în această perioadă. Spitalul nu a fost închis niciodată, cu lacătul pe el, cu un singur bolnav. A fost totuși un spital care a funcționat, chiar dacă la o capacitate mult mai mică. Saloanele sunt de 3-5 paturi. În condiții de siguranță, doi pacienți nu puteau fi puși unul lângă altul. Dacă are tuse, are febră, este caz suspect, riști să-l contaminezi și pe celălalt. Iese tstul după șase-șapte ore și te trezești că l-ai contamnat și pe celălalt", a declarat dr. Bogdan Nica, directorul DSP Prahova.
"S-au purtat numeroase discuții, pentru că este și presiunea locuitorilor, până la 120.000, dacă luăm în calcul și Breaza. Am ținut cont și de atitudinea Ministrului Sănătății care, în continuarea relaxării, susține acest lucru, mai exact crearea de linii non-Covid în spitalele Covid", a explicat și primarul Horia Tiseanu.
De altfel, încă de acum aproape o lună, administrația locală a început demersurile pentru redeschiderea spitalului pentru pacienții non-Covid. În timpul întâlnirii de lucru de ieri, au fost identificate și discutate câteva variante în acest sens."Soluțiile pe care le-am identificat ar fi de degrevare a secției de Obstetrică - Ginecologie, prin găsirea altui spital din Prahova pentru pacientele ginecopate sau gravidele pozitive la Covid, pentru că au fost cazuri foarte puține. Noi ne așteptam la foarte multe, din fericire nu au fost. Atunci, această secție ar putea fi redată, în condiții de distanțare, unor internări non-Covid. De asemenea, ne gândim să avem o sală de operații-tampon. Deocamdată, sala de operații pentru pacienți cu Covid există aici, în spital, dar ne gândim să o ducem la Boli Infecțioase, să fie pregătită fără personal, pentru eventualitatea în care capacitatea celorlalte spitale este depășită să avem, operativ, posibilitatea de a opera un bolnav Covid aici, fără a contamina întreaga secție. Ideea este ca, într-un termen cât mai scurt, pacienții cu boli cronice, patologie chirurgicală sau de Obstetrică-Ginecologie să poată fi tratați într-un circuit non-Covid în acest spital, chiar dacă într-un număr mai redus, tocmai din motivele pe care le-am expus, că nu putem pune cinci bolnavi într-un salon fără a fi testați și fără a lua măsurile de precauție. Aceste măsuri, pe care unii le-au considerat exagerate, dar pe care spitalul le-a aplicat până acum, au dus la lipsa contaminării oricărui bolnav care a sosit aici fără Covid. Iar acesta este un lucru mare, au fost cazuri de contaminare în spitale și clinici mari", a detaliat șeful DSP Prahova.
"Și noi ne dorim să tratăm din nou pacienții cu care eram obișnuiți și vom căuta în continuare soluții și sprijin în acest scop. Sunt atât aspectele legate de circuit, cât și cele de personale, dar nu vom face rabat pentru a redeschide spitalul", a transmis și managerul Spitalului Municipal Câmpina, dr. Călin Tiu.