Spitalele rămân organizate ca pe durata stării de urgență. Vor exista inclusiv cabinete stomatologice pentru pacienții Covid

Spitalele rămân organizate ca pe durata stării de urgență. Vor exista inclusiv cabinete stomatologice pentru pacienții Covid
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi seară, că trecerea la starea de alertă nu va modifica modul de organizare a spitalelor, pregătite în continuare să primească pacienții Covid.

Ministrul Nelu Tătaru a explicat că un Ordin privind deschiderea cabinetelor stomatologice, cu regulile de rigoare, va fi publicat, de asemenea, în Monitorul Oficial. De asemenea, acesta a precizat că vor exista cabinete stomatologice special desemnate care vor trata pacienţi cu COVID -19.

”Rămânem într-o pandemie, rămânem cu spitalele de Fază 1, Fază 2 şi Suport Covid pregătite. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat. Vom evalua această relaxare la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia de a lua alte măsuri în cazul în care apar cazuri noi de infectare, cazuri noi la ATI sau decese”, a declarat Nelu Tătaru.

 

Image