Grupul de lucru constituit la nivelul Spitalului Județean de Urgență Ploiești s-a reunit ieri pentru adoptarea unui nou set de măsuri, conform prevederilor stabilite de Ministerul Sănătății referitor la infecțiile cu noul coronavirus (COVID-19).
În primul rând, la nivelul celei mai mari unități sanitare din județul prahova s-a decis sistarea vizitelor vizitelor pentru toate secțiile. Consultațiile, dar și controalele vor fi efectuate doar în ambulator, iar aparținătorii vor primi informații despre pacienții internați conform unui program stabilit la nivelul unității sanitare.
Totodată, grupul de lucru a decis efectuarea triajului epodemiologic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, precum și autodeclararea de către personalul medico-sanitar și auxiliar privind revenirea dintr-o zonă cu transmitere comunitară extinsă pentru COVID-19.
Personalul unității sanitare a fost reinstruit și privind ou definiție de caz pentru infecția cu COVID-19 și lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă.
La nivel unității sanitare va fi făcut, de urgență, necesarul pe 6 luni pentru echipamentul de protecție, urmând demararea imediată a procedurilor pentru realizarea acestor achiziții.
Totodată, administratorii spitalului stabilesc necesarul, pentru șase luni, pentru dezinfectanți și materiale de curățenie și demararea în regim de urgență a procedurilor pentru realizarea acestor achiziții.
În prezent, potrivit situației furnizate de managerul interimar al SJU Ploiești, marius Niculescu, unitatea are în stoc 13.000 de măști de unică folosință și așteaptă să-i fie livrate alte 40.000, respectiv 12.600 buc. botoși de unică folosință și alte 40.000 de bucăți în curs de livrare. În stocurile spitalului mai există, la acest moment, 540 de măști FFP, 170 de combinezoane, 3.704 cutii de mănuși pentru examinare, 60 buc. ochelari de protecție și 3.110 halate de unică folosință.
Managerul unității sanitare a mai declarat, pentru Telegrama, că nu au fost luate măsuri speciale pentru plasarea în carantină a unor eventuale cazuri de suspiciune de coronavirus, întrucât nici secția de Boli Infecțioase (fostul Spital Movila), nici altă secție a SJU Ploiești nu a fost desemnată centru de carantină, iar acești pacienți nu vor fi transportați la Spitalul Județean.
UPDATE