Artroscopul permite efectuarea unei tehnici minim invazive pentru evaluarea şi tratarea leziunilor din interiorul articulaţiilor.
“Comparativ cu intervenţiile clasice, deschise, artroscopia permite chirurgului ortoped o vizualizare mai detaliată a structurilor pe care le tratează, scăzând astfel durata de spitalizare, iar recuperarea este mai rapidă”, au transmis, marţi, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, scrie stiripesurse.
Instituţia a primit recent un artroscop de ultimă generaţie.
Aparat RMN și echipamente pentru ambulatoriul Spitalului Vălenii de Munte. Dotările vor fi cumpărate cu fonduri din PNRR
Medicii specialişti apreciază că, faţă de procedura clasică, artroscopia are multiple avantaje, cum ar fi: mai puţină durere după operaţie, accelerează recuperarea mobilităţii, durată redusă de spitalizare, deci un timp mai rapid de vindecare, un risc mai mic de infecţie şi de apariţie a vreunei complicaţii.
“Cel mai important este că pacientul poate reveni la activităţile normale într-un timp mult mai scurt”, a afirmat dr. Adrian Cursaru, medic primar ortoped.