Spitalul Urlați își reia activitatea în regim normal, după măsurile impuse săptămâna trecută, din cauza unui focar Covid

Spitalul Urlați își reia activitatea în regim normal, după măsurile impuse săptămâna trecută, din cauza unui focar Covid
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Conducerea Spitalului Orășenesc Urlați a anunțat că de luni, 19 octombrie, activitatea la nivelul unității sanitare va fi reluată în condiții normale. Pe 9 octombrie, aici au fost impuse măsuri, inclusiv închiderea secției Interne și a Camerei de Gardă, din cauza că mai mulți membri ai personalului au fost testați pozitiv pentru Covid.

"Spitalul Orășenesc Urlați își reia activitatea, respectiv consultațiile medicale în regim spitalizare continuă și Cameră de Gardă, inclusiv linia de gardă pe Medicină Internă (Medicină Internă și Pediatrie), începând de luni 19 octombrie 2020, cu respectarea obligatorie a măsurilor de protecție. Având în vedere actualul context epidemiologic, solicităm înțelegerea și colaborarea populației, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical", a transmis managerul spitalului, ec. Elena Cișmaș, printr-o postare pe pagina de Facebook a unității sanitare.

Totodată, au fost enumerate condițiile în care se va desfășura activitatea în spital. Astfel:

"1. Consultațiile în cabinetele medicale și investigațiile paraclinice (analize de laborator și radiologie) se vor acorda doar pe baza programării telefonice prealabile, drept urmare vă rugăm să sunați înainte la numerele de telefon din lista de mai jos. Vă rugăm să vă prezentați doar la ora la care ați fost programat.

  1. Accesul în Spitalul Orășenesc Urlați este permis urgențelor și pacienților programați. În cazul în care aveți simptomatologie respiratorie vă rugăm să anunțați acest lucru telefonic înainte de prezentarea la cabinetul medical sau laborator.
  2. Vă rugăm să purtați mască de protecție facială și să evitați să veniți însoțiți sau să aduceți cu dumneavoastră lucruri și bagaje care nu vă sunt necesare.
  3. La intrarea în clădire fiecărui pacient i se va măsura temperatura și va completa fișa de triaj epidemiologic. Măsurarea temperaturii și completarea fișei de triaj epidemiologic sunt condiții obligatorii de acces în Spital.

Nu se va permite staționarea pe holuri sau în alte spații".

În cadrul Spitalului Orășenesc Urlați sunt oferite servicii în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu si spitalizare de zi, precum dar totodată pot fi efectuate analize de laborator, respectiv investigații radiologice și de imagistică medicală.

 

Image