Casa Națională de Asigurări de Sănătate a emis o informare referitoare la Subprogramul de reconstrucţie mamară, care funcţionează din anul 2014 în cadrul Programului Naţional de Oncologie, derulat de CNAS, și care se adresează pacientelor care au suferit o operaţie de rezecţie totală sau parţială a sânului (mastectomie) din cauza unei boli oncologice.
În acest an, în cadrul subprogramului s-a prevăzut tratarea a 165 de paciente care necesită reconstrucţie mamară, costul mediu prevăzut pe bolnavă fiind de 2087 lei, iar până la 30 august a.c. s-au efectuat 137 de endoprotezări mamare.
"În cadrul programului se finanţează costul endoprotezelor necesare pentru reconstrucţia mamară. Aceste endoproteze se achiziţionează de spitalele incluse în program, care de asemenea efectuează şi operaţia de reconstrucţie mamară. La ora actuală, programul se derulează prin 19 spitale din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iași, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara. Lista acestor unităţi medicale se regăseşte în Ordinul CNAS nr. 245/2017, cu modificările ţi completările ulterioare, act normativ care cuprinde normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018. Pe tot parcursul celor cinci ani de derulare a subprogramului, a existat un sigur criteriu de includere a pacientelor, și anume evaluarea oncologică de etapă, efectuată de medicul specialist, care să avizeze explicit indicaţia de reconstrucţie mamară, imediată sau secundară. În subprogram nu pot fi incluse însă pacientele care au contraindicaţii medicale: cele aflate într-o terapie oncologică ce nu permite efectuarea tratamentului reconstructiv și cele cu afecţiuni sistemice severe, care în urma evaluărilor medicale interdisciplinare contraindică intervenţia sau anestezia generală", au precizat oficialii CNAS.
În prezent, la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se lucrează la proiectele actelor normative care vor reglementa derularea programelor naţionale de sănătate, inclusiv a subprogramului de reconstrucţie mamară, pentru anii 2019 - 2020. În acest context, instituţia a anunțat că aşteaptă de la specialiştii din domeniul medical propuneri de îmbunătăţire a programelor şi subprogramelor naţionale de sănătate în beneficiul pacienţilor și care să asigure totodată creşterea eficienţei utilizării fondurilor alocate în acest scop.
Foto cu caracter ilustrativ