Prof. Dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a declarat pentru News.ro că în această dimineaţă va intra în sala de operaţie alături de echipa medicală pentru a realiza al patrulea transplant cardiac din acest an.
Donatorul este o fată de 18 ani, victimă a unui accident grav în Timişoara. O echipă de chirurgi de la Târgu Mureş a prelevat cordul la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar acesta este acum în drum spre Târgu Mureş cu un elicopter SMURD. Pacienta care primeşte inima este tot o fată, dar de 16 ani, cu o insuficienţă cardiacă gravă, boală care a evoluat rapid pe fondul unor complicaţii şi care aştepta să facă transplantul cardiac de 6 luni.
O nouă şansă la viaţă pentru un copil cu o boală gravă a inimii. Pacienta de 16 ani cu insuficienţă cardiacă era pe lista de aşteptare de 6 luni. În această dimineaţă va primi o inimă sănătoasă. „Probabil inima va ajunge cu un timp de ischemie de aproximativ 90 de minute”, spune Prof. Dr. Horaţiu Suciu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Citește mai mult pe News.ro.