După vizita făcută de săptămâna trecută de ministrul Sănătăţii, încheiată cu o serie de reclamaţii făcute de Sorina Pintea în spaţiul public, trei directori de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi-au înaintat demisiile de funcţiile de conducere.
Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul unităţii medicale, managerul spitalului, Marius Niculescu, anunţă că doi dintre subalternii săi şi-au prezentat demisiile, care au şi fost aprobate. Este vorba despre directorul medical şi directorul de îngrijiri. Al treilea demisionar este chiar directorul, care fusese instalat în funcţie în martie 2016 şi care a transmis acum către preşedintele Consiliului Judeţean Prahova o solicitare de încetare a contractului de management.
În comunicatul respectiv, publicat vineri, la o zi după o conferinţă susţinută alături de mai mulţi şefi de secţii, managerul demisionar de la Spitalul Judeţean spune că reclamaţiile făcute de ministrul Sorina Pintea "sunt reale şi corecte având în vedere standardele de calitate pe care spiralul public trebuie să le îndeplinească la furnizarea serviciilor medicale". Marius Niculescu a făcut o trimitere şi la demisia înaintată, în semn de nemulţumire faţă de atitudinea ministrului, de şeful secţiei Cardiologie şi refuzată de conducere, afirmând că opinia exprimată de medicul Albu şi de ceilalţi şefi de secţii în conferinţa de joi "este justificată, prin prisma îmbunătăţirilor semnificative care au fost realizate pe secţiile Cardiologie, Interne, Ortopedie, Neurologie, Chirurgie Vasculară, Chirurgie Plastică, Chirurgie I faţă de condiţiile în care au fost nevoiţi să îşi desfăşoare activitatea înainte de aceste modernizări şi dotări".
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Şefii de secţii de la Spitalul Judeţean Ploieşti, revoltaţi după controlul ministrului Sănătăţii: "Suntem pe un drum bun, se fac eforturi mari"
Toţi şefii de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, propuşi pentru demitere după controlul ministrului Sănătăţii
În privinţa demisiilor, managferul precizează că directorul medical de la Spitalul Judeţean a solicitat încetarea contractului de administrare, începând cu 8 aprilie. La fel a făcut şi directoarea de îngrijiri medicale, care fusese propusă pentru demitere şi de către ministru. În schimb, directorul financiar-contabil a solicitat să intre în concediu de odihnă, însă cererea a fost respinsă, invocându-se "necesitatea instituţiei de efectuare a operaţiunilor financiar-contabile".
Pe 3 aprilie, Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, instituţie care are în subordine spitalul, solicitase demisiile de onoare ale directorilor unităţii medicale, pe principiul "omul sfinţeşte locul", argumentând că, deşi îmbunătăţirea condiţiilor este evidentă, mai trebuie lucrat mult şi la îmbunătăţirea atitudinii personalului faţă de pacienţi şi aparţinători.