Un nou caz cutremurător, petrecut la Spitalul de Pediatrie, zguduie Ploieștiul. Un bebeluș de numai șase luni a murit, zilele trecute, după ce a ajuns în unitatea sanitară cu febră mare. Femeia care l-a însoțit, cea care urma să-l adopte pe micuț, acuză că ore în șir nu i s-a comunicat nimic despre situația copilului, iar când într-un final a aflat informații, micuțul era deja într-o stare foarte gravă, iar medicii au refuzat transferul la București, invocând că nu ar fi avut cu ce să asigure transportul.
Cazul a fost prezentat de reporterii Ziarului Incomod, care redau, integral, mărturia celei care îl iubea deja pe copil ca o mamă și care urma să-i devină părinte și în mod oficial.
Aceasta spune că micuțul nu a mai avut probleme de sănătate în trecut, având 12 kg la șase luni, până miercuri dimineață, 3 aprilie, când s-a trezit la prima oră și a observat că micuțul are febră 39 de grade.
Femeia spune că la ora 05:10, în dimineața zilei de miercuri, a sunat la salvare, după ce a văzut că bebelușul avea febră, iar 30 minute mai târziu a venit un echipaj SAJ care a dus micuțul la spitalul de Pediatrie. Din momentul când au ajuns la spital, femeia spune că ore întregi nu a mai știut nimic de copil, a fost pusă să aștepte pe hol, deși era operată la picior și ori de câte ori întreba de starea copilului ziceau că și-a revenit.
După patru ore, o prietenă a femeii a venit la spital și a făcut scandal, cerându-le medicilor să o lase pe femeie să își vadă copilul. Mama povestește că au pus-o să facă duș, iar apoi au lăsat-o să intre la copil, care era însă deja în comă. Văzând starea gravă în care este bebelușul, femeia a cerut să fie transportat la un spital din București, dar i s-a spus că nu au salvări cu care să facă acest lucru. Aceasta povestește că micuțul avea mâinile și picioarele vinete, iar când a întrebat de ce este așa i s-a răspuns că i-au cedat rinichii și că are corpul plin de infecție. Temperatura copilului era acum de 40 de grade și nu scădea. Rând pe rând toate organele i-au cedat, iar după puțin timp inima micuțului s-a oprit.
“A intrat în comă în spital, au zis că a avut un microb. Au spus că i s-a urcat microbul la cap, a făcut stop cardio respirator. Am cerut salvare să-l ducă la București și mi-au spus că nu se poate, că nu au transport. Ei spun că a făcut meningită, septicemie. Azi merge la IML pentru a vedea exact cauza decesului.
Nu spun că medicii nu și-au dat silința, dar nu știu ce să facă, ori nu știu, ori nu au cu ce, că de stat lângă el au stat, chiar dacă vor medicii, nu au cu ce să se descurce. Au chemat toți medicii, de pe toate secțiile, și de la Cardiologie, dar era deja prea târziu. Mi-am dat seama că moare pentru că se agitau toți în jurul lui. Chiar dacă ei ca medici vor să facă treabă, spitalul e critic, nu au de nici unele. Nu au aparatură, nu au tratamente… Copilul acesta putea să fie salvat, cum să moară dacă el nu a zăcut?! Putea să fie salvat, pot să-mi spună ce vor… A făcut temperatură de la microb, chiar nu putea fi dată înapoi?!
De la 6 fără 10 nu l-am mai văzut până târziu, nu m-au lăsat să intru, de câte ori mă duceam către ușă mă împingeau ca pe un câine, “stai acolo că stai bine”, mă luau și la mișto. A venit o doctoriță de la Terapie, parcă și acum o văd și le-a spus “lăsați mămica să stea jos că e și ea bolnavă”.
Doctorul trebuia să iasă la 10 din tură și nu a ieșit, a spus așa “nu merg acasă până nu moare”, a stat lângă el că ea știa că moare. I-am spus și când am plecat că nu am nimic cu dumneaei, dar dacă știa că nu îl poate salva, de ce nu l-a trimis la București înainte să intre comă și mi-a spus că nu avea cu ce. De ce nu a chemat elicopterul SMURD?! Mai bine îl duceam eu cu taxiul… A dat niște telefoane, s-a agitat, dar nu a băgat-o nimeni în seamă când a încercat să găsească o salvare…
Strigau într-una “să-l stabilizăm să mergem la București”, dar ei n-au mai putut să-l stabilizeze. Căsca ca un pui de găină, trăgea să moară și le-am spus că trage să moară. I-au murit organele rând pe rând, rinichii, inima….
Nici nu știu ce i-au făcut că până la ora 11.00 nu am avut nicio veste. Închideți spitalul că degeaba îl țineți! Mai bine să știi că e închis și să duci copilul direct în altă parte, decât să îți moară acolo! Au murit pe capete copii, să se facă ceva să nu mai moară alți copilași de acum încolo!”, a povestit femeia pentru ziarul Incomod.
Sursa citată anunță și că Poliția a deschis dosar penal, în acest caz, și așteaptă rezultatul necropsiei.
În luna februarie, alte acuzații se îndreptau împotriva felului în care a fost tratat un copil, la Spitalul de Pediatrie din Ploiești.