Alimentele s-au mai ieftinit, dar unele medicamente s-au scumpit insuportabil, după ajustarea anuală a prețurilor, care a intrat în vigoare de la 1 august. Astfel, o rețetă obișnuit, cu o valoare de 40 de lei, a ajuns să coste 90, exemplifică reprezentantul unui lanț de farmacii din Buzău.
Ajustarea anuală a preţurilor la medicamente de către Ministerul Sănătăţii, operată de la 1 august, a dus la scumpirea masivă a unor tratamente care au ajuns să coste dublu sau chiar triplu comparativ cu luna precedentă.
„Media de creştere este de la 40 de lei la 90 de lei pe reţetele normale. Reglări de preţ au mai fost, însă o creştere masivă cum este acum nu a mai fost. Şocul iniţial a fost major. Impactul se simte, am avut oameni care au plecat din farmacie”, a spus Paul Negoiţă, managerul lanţului de farmacii Iris Pharm din Buzău, pentru Ziarul Financiar.
O femeie a fost păcălită că suferă de cancer de o individă care a reușit să-i vândă, astfel, cu zeci de mii de euro, suplimente pe post de medicamente - minune
Acesta a spus că există riscul ca unii pacienți să renunțe la a-și mai lua tratamentul.
3.000 de produse mai scumpe, de la 1 august
Ministerul Sănătăţii a răspuns, la o solicitare Digi24, că scumpirile sunt de până la 14%, la medicamentele, oricum, ieftine. „Prețul a trei mii de medicamente a fost majorat cu până la 14%, adică jumătate din medicamentele aprobate în Romania. Sunt cele cu preț sub 50 de lei, care, în lipsa unei majorări, riscau să dispară de pe piață, deoarece costurile de producție sunt mari, iar producătorii spun încă de la începutul acestui an că nu mai fac față”, a mai transmis Ministerul Sănătății. Autoritățile spun că este vorba despre o actualizare cu inflația, dar este vorba și despre o majorare făcută la medicamentele care nu aveau înlocuitor.