În Prahova au ajuns, până acum, 73.833 de doze de vaccin antigripal din cele achiziționate de Ministerul Sănătății și care sunt administrate gratuit mai multor categorii de persoane, inclusiv prin cabinetele medicilor de familie.
Directorul DSP Prahova, Ioana Loghin, a anunțat că din dozele primite în tranșele anterioare s-a acoperit necesarul pentru imunizarea personalului din spitale, a persoanelor din centre rezidențiale și a copiilor între 6 luni și 3 ani. Cele 34.000 de doze rămase au fost distribuite medicilor de familie. Tot în teritoriu, la cabinetele medicilor de familie, vor ajunge alte 37.000 de doze livrate în Prahova acum două zile. Această tranșă va fi distribuită în următoarea săptămână.
Din datele publicate de CAS Prahova, la 18 noiembrie, în județ sunt 338 de medici de familie în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Lista completă poate fi consultată AICI.
Astfel, din dozele gratuite alocate până acum județului Prahova, fiecărui cabinet i-ar reveni, în medie, 210 vaccinuri.
MS a precizat că, pe lângă categoriile enunțate mai devreme, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Ultima tranșă de doze de vaccin gripal va fi asigurată la începutul lunii decembrie.
În paralel cu anunțul făcut de conducerea DSP Prahova, și managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, dr. Bogdan Nica, a anunțat că intenționează să achiziționeze, cât mai repede teste rapide antigen care pot depista nu doar pentru Covid-19, ci și pentru virusul gripal tip A și virusul gripal tip B. Acesta a explicat că le consideră necesare deoarece combinarea virusului Sars-Cov-2 cu virusul gripal duce la apariția unor cazuri grave.