CORONAVIRUS PRAHOVA În contextul discuţiilor despre aglomeraţia de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti şi despre nevoia de creştere a capacităţii de testare pentru COVID-19 şi de tratare a pacienţilor, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a anunţat oficial, marţi, că face demersuri pentru transformarea încă unei unităţi sanitare în spital dedicat pacienţilor cu coronavirus. Condiţionată şi de găsirea personalului medical specializat, măsura ar urma să aducă între 40 şi 70 de paturi noi pentru bolnavii de COVID-19.
"Direcţia de Sănătate Publică Prahova a identificat un nou spital pentru creşterea capacităţii de internare a pacienţilor COVID-19, a purtat discuţii şi a făcut demersuri către Ministerul Sănătăţii în acest sens. Cu personalul existent la acest moment se poate mări capacitatea de internare pacienţi COVID cu 40 paturi, urmând ca prin suplimentare de personal medico-sanitar şi auxiliar să se poată ajunge la o capacitate de 70 paturi", a anunţat DSP Prahova într-un comunicat transmis marţi.
CORONAVIRUS PRAHOVA Cu aceeaşi ocazie, reprezentanţii instituţiei au discutat şi despre problemele de personal de la nivelul Spitalului Judeţean: "Direcţia de Sănătate Publică Prahova a întreprins demersuri către CNCCI pentru identificarea de personal medico-sanitar, în vederea completării deficitului existent la SJU Ploieşti. Se caută soluţii în continuare pentru suplimentarea personalului de specialitate în vederea asigurării permanenţei, deoarece în prezent permanenţa pentru testare este asigurată doar în UPU".
Găsiţi aici mai multe informaţii despre celelalte măsuri anunţate marţi: