Șeful Statului Major al Apărării: „Depozitarea temporară a vaccinului anti-COVID-19 la Centrul Național de Stocare a serului imunitar de la Institutul Cantacuzino este, simbolic, poarta de revenire a normalității în viața noastră”

Șeful Statului Major al Apărării: „Depozitarea temporară a vaccinului anti-COVID-19 la Centrul Național de Stocare a serului imunitar de la Institutul Cantacuzino este, simbolic, poarta de revenire a normalității în viața noastră”
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

„Depozitarea temporară a vaccinului antiCOVID-19 la Centrul Național de Stocare a serului imunitar de la Institutul Cantacuzino este, simbolic, poarta de revenire a normalității în viața noastră. Corelarea startului acestui proces de imunizare, la nivelul întregii Uniuni Europene este confirmarea concretă a beneficiului statelor europene de a împărtăşi valori comune, de a fi parte în exercițiul solidarității continentale”, a scris generalul-locotenent Daniel Petrescu, sâmbătă, pe Facebook.

Primele 10.000 de doze din vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech au sosit sâmbătă dimineață la Centru Național de Stocare a serului imunitar de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Campania de vaccinare va debuta în 27 decembrie.

„Apreciez efortul militarilor care au contribuit la realizarea evenimentului de astăzi şi am încredere în capacitatea lor de mobilizare pentru a continua implicarea în campania de imunizare care va începe mâine”, a adăugat generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Sursă foto facebook.com/sefSMAp/photos.

Image