Bogdan Dobre a trecut cu bine de operația programată luna trecută, datorită optimismului său extraordinar și grație numărului mare de oameni care i-au întins o mână de ajutor pentru a putea profita de șansa care i s-a oferit. Însă cei care-i cunosc povestea sunt convinși că pot face mai mult pentru a-l susține în continuare pe prahoveanul care luptă din toate puterile să învingă boala.
Un spectacol caritabil dedicat lui Bogdan va avea loc, în curând, la Ploiești. Anunțul a fost făcut de Marilena macovei, unul dintre oamenii din județ preocupați de sprijinirea cazurilor sociale.
„Cu toții cunoașteți povestea lui, foarte multi dintre voi i-ați fost alături în maratonul sănătății.
Apel pentru Bogdan, prahoveanul care, în câteva zile, trebuie să achite 10.000 de euro pentru operația ce-i poate salva viața
Bogdan este foarte bine în urma operației pe creier, dar în continuare are nevoie de sprijin financiar! Mai sunt multe de făcut... Așadar, împreună cu oameni de bine și artiști săritori din Ploiești și împrejurimi, vom face un spectacol caritabil pentru Bogdan pe 22 februarie, între orele 16:00 - 21:00 la Sala Europa a Palatului Administrativ Ploiești.
Pentru asta avem mare nevoie de SPONSORI, de oameni care doresc să ne sprijine pentru acest eveniment, de oameni cu suflet mare.
Dacă ne puteți ajuta în vreun fel, vă rog nu ezitați”, a transmis aceasta.