La doar 22 de ani, ploieșteanca Ariana Vlaicu trece probabil prin cea mai grea încercare a vieții ei. După operația de îndepărtare a unei tumori pe creier, de care a trecut cu bine, acum are nevoie de ajutor pentru tratamentul salvator ale cărui costuri depășesc posibilitățile financiare ale familiei.
Ariana a absolvit recent ASE București și tocmai își începuse cariera la IBM când a aflat diagnosticul crunt: o tumoră pe creier care-i punea viața în pericol. După îndepărtarea acesteia, tânăra în vârstă de 22 de ani are nevoie în continuare de un tratament cu protoni care poate fi făcut numai în străinătate, la o clinică din Marea Britanie. Costurile sunt de 96.000 de euro, pentru trei luni, la care se adaugă în jur de 50.000 de euro, sumă necesară pentru bilete de avion plus cazarea pacientei și a unui însoțitor.
Nenorocirea a lovit din senin, povestește mama fetei, care cere cu disperare ajutor pentru a-și putea salva fiica:
"Pe data de 6 mai, Ariana s-a trezit brusc cu o presiune la cap și o stare generală proastă. A fost, până în acel moment, un copil sănătos care a avut grijă de corpul ei, ducând un stil de viață sănătos.
În acea zi, simțindu-se rău, am plecat la București la Spitalul «Bagdasar Arseni», de urgenţă, unde a fost diagnosticată cu tumoră talamică dreapta. Starea de rău era provocată de o hidrocefalie generată de tumoră. A fost operată de urgenţă la Spitalul Monza de către dr. Sergiu Stoica, tumora a fost îndepărtată, însă în urma rezultatului biopsiei diagnosticul a fost de gliom grad 4. Această terapie cu protoni nu se decontează de Casa de Asigurări de Sănătate şi nici nu se face în ţară.
Ariana are nevoie de încă o şansă la viaţă şi noi, ca părinţi, nu ne permitem aceste costuri. Deja am fost ajutaţi şi până acum de oameni cu suflet mare, fără de care nu am fi ajuns în acest punct.
Este îngrozitor pentru noi să ştim că nu ne putem ajuta copilul şi că trebuie să cerem ajutor în jur, dar este singura şansă a Arianei la acest tratament.
Le mulţumim anticipat tuturor celor care pot şi vor să ne ajute fiica! Sunteţi ultima noastră speranţă!"
Cei care doresc să o ajute pe Ariana pot dona în conturile:
Beneficiar: Ariana Vlaicu
IBAN: RO22 BREL 0005 5477 9431 0100 sau RO05INGB0000999914572937