Sute de angajați din învățământ protestează, de astăzi, în județele din sudul țării

proteste învățământ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sindicatele din învățământ au început protestele. După acțiunea din 2 martie, de la Iași, FSLI și FSE “Spiru Haret” au anunțat că, în această săptămână, vor fi pichetate sediile prefecturilor din Constanța, Ialomița, Gorj, Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova. Acțiunile taxează “dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale” și, potrivit unui anunța făcut de anterior de sindicaliști, ar putea culmina, în mai, cu o grevă generală.

 

“Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație «SPIRU HARET» anunţă organizarea mai multor acţiuni de pichetare a prefecturilor judeţene. Astfel, în această săptămână vor avea loc proteste ale organizaţiilor judeţene afiliate FSLI, după cum urmează:

14.03.2023 – Constanța: 200 de participanți

15.03.2023 – Ialomița: 60-100 de participanți; Gorj – 200 de participanți

16.03.2023 – Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova: între 100 și 300 de participanți din partea fiecărei organizații”, potrivit unui comunicat asumat de reprezentanții celor două federații.

Protestele vor continua şi în săptămâna 20- 24 martie 2023 tot cu pichetarea sediilor prefecturilor din alte judeţe, acţiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizaţiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE “SPIRU HARET”, a mai transmis sursa citată.

“Dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învăţământ conduce la producerea unui dezechilibru social şi îi împinge pe colegii noştri la imposibilitatea asigurării unui trai decent. Suntem astfel determinaţi să mergem mai departe cu planul acţiunilor sindicale, până la rezolvarea tuturor problemelor cu care salariaţii din educaţie se confruntă. Considerăm că motivarea resursei umane din învăţământ reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pentru a avea un sistem de educaţie performant în România.

FSLI şi FSE «SPIRU HARET» cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”, precizează comunicatul transmis astăzi de federațiile sindicale.

Reprezentanții angajaților din învățământ spun că vor continua acțiunile de acest tip și în luna aprilie, în mai va avea loc un marș de protest, în București, iar ultima decadă a lunii sunt gata să declanșeze greva generală.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image