„Game of Thrones“ va aplica strategia finalurilor multiple

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cel de-al 8-lea și ultim sezon al serialului „Game of Thrones“, producție emblematică a postului HBO, va turna mai multe finaluri pentru a evita posibile divulgări, precum cele care au avut loc în timpul precedentului sezon șapte, relatează EFE.

Potrivit ediției digitale a revistei Variety, Casey Bloys, responsabilul cu programe ale canalului HBO, a declarat că scopul acestei acțiuni este de a evita ca adevăratul final să fie dezvăluit înainte de lansarea programată, notează Agerpres.

„Intenția este ca nimeni să nu știe cum se sfârșește“, a precizat Bloys în timpul unui discurs la universitatea Moravian, din Pennsylvania. „Trebuie să faci acest lucru la un serial atât de popular. Când se filmează, oamenii află. Astfel că trebuie să existe mai multe finaluri, iar răspunsul definitiv să se afle la sfârșit“, a explicat el.

Această strategie a finalurilor multiple au aplicat-o și alte seriale celebre precum 'Breaking Bad' sau 'The Sopranos' și inclusiv 'Dallas, în anii 1980. În acest fel, nici măcar actorii nu vor ști care dintre finaluri este cel adevărat.

Filmările la cel de-al 8-lea sezon al 'Game of Thrones' vor începe în octombrie și s-ar putea prelungi până în august 2018, astfel încât premiera s-ar putea lăsa așteptată până în 2019.

„Echipa noastră de producție studiază datele pentru filmări și cât timp vor lua efectele speciale“, a precizat Bloys.

'Game of Thrones', bazat pe romanele lui George R.R. Martin, a încheiat în august cel de-al 7-lea sezon, cu un episod care a reprezentat un nou record de audiență, cu 16,5 milioane de telespectatori în SUA.

Sursa: Digi24

 

Image