O astfel de sărbătoare precum Crăciunul nu putea să rămână neexploatată de producători. Sărbătorile i-au inspirat pe oamenii de film încă de la început, iar de-a lungul vremii au întors semnificația, pățaniile și simbolurile Crăciunului pe toate părțile, fiecărui detaliu fiindu-i dedicat cel puțin un film. Dintre toate, însă, câteva se remarcă și se poate spune că au făcut istorie în cinematografie. Așa că merită să se regăsească pe o listă a producțiilor de văzut în această perioadă. Cu atât mai mult cu cât vin zile libere pe care le puteți umple, printre altele, și vizionând un film bun.
Miracle on 34th Street, 1947 (Miracol pe strada 34)
Când un bătrân care pretinde că este Moş Crăciun trece drept nebun aproape în faţa tuturor, un tânăr avocat decide să îl apere în instanţă, argumentând că identitatea pretinsă de el este cea adevărată. În varianta mai nouă, lansată în 1994, actriţa Mara Wilson (cunoscută pentru "Mathilda") joacă rolul principal.
It's a Wonderful Life, 1946 (O viaţă minunată)
Probabil cel mai emoţionant film de Crăciun, producţia din 1946 regizată de Frank Zappa beneficiază de personaje autentice, de o poveste magică şi de interpretarea minunată a cunoscutului actor James Stewart. Toate acestea şi un mesaj puternic fac din "It's a Wonderful Life" filmul perfect pe care să îl urmăreşti de Crăciun alături de familie. În 1998, producția a fost votată pe locul 11 în lista Institutului American de Film a celor mai bune 100 de producţii . Este considerat unul dintre filmele favorite din toate timpurile.
Home Alone,1990 (Singur acasă)
Seria de filme centrate în jurul aventurii unui băiat care reuşeşte în fiecare an să salveze Crăciunul a devenit celebră prin prestaţia lui Macaulay Culkin din primele două producţii. Problemele pe care o bandă de hoţi le creează în fiecare episod şi pe care tânărul Kevin trebuie să le rezolve eroic de fiecare dată sunt în continuare ingredientul unei comedii perfecte de Crăciun, chiar şi la 23 de ani de la lansarea seriei.
Die Hard,1988 (Greu de ucis)
Indiferent că este vorba despre salvarea unei clădiri sau a unui avion deturnat de terorişti şi rostogolirea prin flăcări şi cioburi, toate i se întâmplă de Crăciun protagonistului interpretat de Bruce Willis, așa că serie “Greu de ucis” a intrat în rândul filmelor preferate de mulți în perioada Sărbătorilor.
A Christmas Carol,1938 (Colindă de Crăciun)
Unul dintre filmele cu cele mai multe ecranizări după cartea lui Charles Dickens, "Colindă de Crăciun" spune povestea lui Ebenezer Scrooge, un bătrân acru care îşi recapătă spiritul de Sărbători şi învaţă ce e compasiunea după ce este vizitat de spiritele Crăciunului trecut, prezent şi viitor.
A Christmas Story,1983 (Poveste de Crăciun)
Un alt film de Crăciun care are un copil în centrul acţiunii, "A Christmas Story" este un clasic de sărbători mai mult în Statele Unite, dar merită urmărit de oricine vrea să îşi aducă aminte cât de greu e să fii copil într-o familie mare. Cu atât mai greu când tot ce vrei de Crăciun este o puşcă cu bile şi eşti dispus să întâmpini toate obstacolele care îţi ies în cale când încerci să-ţi convingi părinţii să-ţi ia cadoul perfect.
Love Actually, 2003
Comedia romantică ce reuneşte mai multe vedete britanice are mari şanse să devină un clasic peste ani. Colajul de poveşti ingenios împletite care transmit acel adevăr universal valabil în armonie perfectă cu sărbătorile de iarnă: dragostea învinge întotdeauna. Protagonişti sunt Hugh Grant, Keira Knightley, Liam Neeson, Colin Firth şi Emma Thompson.
Holiday Inn, 1942
Bing Crosby şi Fred Astaire sunt protagoniştii unui alt clasic de Crăciun, câştigător al unui premiu Oscar, care garantează atmosfera de sărbători prin numere inedite de muzică şi dans cum numai cei doi pot interpreta. Într-un han care se deschide doar de sărbători, un dansator profesionist şi un cântăreţ de estradă se întrec pentru inima unei frumoase interprete.
The Holiday, 2006
Acţiunea are loc în perioada Crăciunului, dar filmul merită urmărit de oricine vrea să vadă o poveste de iubire cu accente de comedie. Kate Winslet, Jude Law, Cameron Diaz şi Jack Black descoperă că nu e niciodată prea târziu pentru o a doua şansă în dragoste, iar Crăciunul pare decorul perfect pentru acest lucru.
Joyeux Noël, 2005 (Crăciun fericit)
Nominalizat la premiile Oscar pentru cea mai bună producţie străină a anului, filmul se petrece în timpul Primului Război Mondial. În ajunul Crăciunului, militarii renunţă la arme pentru o seară, iar germanii, francezii şi scoţienii fraternizează şi ajung să cunoască oamenii care trăiesc de cealaltă baricadă a frontului de război. Drama transmite o adevărată lecţie de umanitate.
Sursa: Mediafax