Teoria despre „Blue Monday” (Lunea tristă) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului. El a ajuns la concluzia că cea de-a treia zi de luni a anului este asociată cel mai mult cu tristețea, cu melancolia și cu schimbările meteorologice, iar oamenii ajung până la sinucidere.
Sheenie Ambardar, un cunoscut psihiatru din Statele Unite, a elaborat pentru Huffington Postun set de 10 sfaturi care ar trebui să fie luate în considerare pentru o atitudine pozitivă. Aceasta recomandă un timp limitat pe rețelele de socializare, scrierea unui jurnal, dar și consumul de vitamine.
Iată cele 10 sfaturi pentru a trece mai ușor peste „Lunea tristă”:
1. Nu petreceți mult timp pe rețeaua de socializare Facebook. Atunci când Facebook-ul este folosit pentru a promova o anumită imagine de sine, se poate ajunge la o nevoie inconștientă de a ne compara cu cei din rețea și astfel apare gelozia, nesiguranța, inadaptabilitatea.
2. Încetați să mai trăiți viața altei persoane. Deseori, depresia poate apărea într-o dimineață când conștientizați că nu vă trăiți visele, ci în schimb încercați să vă mulțumiți părinții, copiii sau prietenii. Viața voastră vă aparține. Curajul de a urma propriile vise reduce semnificativ anxietatea.
3. Un jurnal, în care să vă exprimați gândurile și sentimentele, are puterea de a combate stările de depresie.
Citeşte mai multe pe greatnews.ro