Actorul francez Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei, a fost deosebit de emoţionat duminică în momentul în care a primit un trofeu Palme d'Or onorific pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes, în pofida protestelor unor asociaţii feministe, şi a mulţumit publicului prezent la eveniment, informează AFP, citat de AGERPRES.
"De multă vreme nu am mai plâns atât de mult", a mărturisit starul de 83 de ani, cu chipul înroşit de emoţie, atunci când a primit acea recompensă din mâinile fiicei sale, Anouchka, în ropotele de aplauze ale spectatorilor.
Într-o sală arhiplină şi în prezenţa ministrului francez al Culturii, Franck Riester, a preşedintelui Festivalului de la Cannes, Pierre Lescure, şi a delegatului general Thierry Fremaux, spectatorii au fost invitaţi să poarte insigne pe care era imprimat cuvântul "star", ce reaminteau de insigna purtată de Alain Delon la Cannes în 2007.
"Această seară seamănă puţin cu un omagiu postum, realizat însă în timpul vieţii mele. Voi pleca, dar nu voi pleca fără să vă mulţumesc", a declarat Alain Delon.
"Dacă sunt un star, şi pentru asta vreau să vă mulţumesc, atunci publicului trebuie să-i mulţumesc şi nimănui altcuiva", a adăugat actorul.
Sursă foto AGERPRES.