APET a lansează campania România de vancanţă, prin care propune românilor destinaţii mai puţin frecventate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) lansează campania de informare România de vacanţă, prin care propune românilor destinaţii mai puţin frecventate, dar care au potenţial mare pentru o vacanţă de neuitat, conform unui comunicat remis AGERPRES.
"În acest scop, APET promovează conţinut original video şi foto din zone precum Olt, Vâlcea, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Târgu-Mureş, Buzău, Sibiu, în care vor fi prezentate atracţii culturale şi naturale menite să-i determine pe români să descopere noi colţuri ale României şi să pornească într-o nouă experienţă turistică", se menţionează în comunicat.

Campania poate fi urmărită pe reţelele de socializare Facebook, YouTube şi Instagram.

Potrivit ministrului Turismului, Bogdan Trif, iniţiativa APET contribuie la distribuirea veniturilor din turism către un număr cât mai mare de operatori.
Prin această campanie, APET îşi doreşte ca voucherele şi cardurile de vacanţă să devină unul dintre instrumentele prin care turismul local devine mai echitabil, mai competitiv şi mai sustenabil pe toată perioada anului. APET consideră că România are potenţial turistic în toate regiunile sale istorice, atât în plin sezon de vacanţe, cât şi în extra sezon.

Potrivit sursei citate, Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) reuneşte principalii trei emitenţi de bilete de valoare din România - Edenred, Sodexo şi Up România.

Sursă foto Tara-Vrancei.ro

Image