Autorităţile din Egipt au prezentat duminică sarcofatul lui Tutankhamon, aflat în curs de restaurare pentru prima dată de la descoperire în 1922, potrivit AFP, citată de News.ro.
Lucrările de restaurare au debutat la mijlocul lunii iulie după ce sarcofagul a fost transferat din Valea Regilor din Luxor (sud) la Marele Muzeu din Egipt de la Cairo.
"Vă arătăm un obiect istoric unic, nu doar pentru Egipt, ci pentru toată lumea", a declarat ministrul Antichităţilor Khaled al-Enany, în timpul unei conferinţe de presă de la Marele Muzeu din Egipt, în apropiere de Piramidele din Giza. Sarcofagul tânărului faraon va fi expus împreună cu alte obiecte legate de Tutankhamon, la sfârşitul anului 2020, când acest nou muzeu va fi deschis publicului.
Sarcofagul din lemn, aurit la exterior, măsoară 2,23 metri şi este decorat cu un portret al tânărului rege având simboluri faraonice, sceptru şi biciul, potrivit ministerului Antichităţilor.
Sursă foto News.ro.