Orice parior începător îşi pune întrebări în ceea ce priveşte modul în care îşi poate manageria banii, fiind important să poată alege şi să analizeze sporturile pe care pariază pentru a face cele mai productive mutări. Cum pentru pariurile online cel mai important e modul în care îţi administrezi banii, afla câteva lucruri despre cum poţi face asta eficient.
O importantă parte a activităţii cât mai prolifice a pariorului este administrarea exactă şi eficientă a resurselor financiare puse în joc. Fără fler în ce priveşte managerierea banilor şansele de a pierde financiar cresc mult. Iată câteva informaţii utile pentru bankroll management.
Stabileşte bugetul
Primul şi cel mai important pas când vine vorba despre pariuri este să stabileşti un buget pe care să îl respecţi. Acesta ar trebui calculat conform veniturilor în aşa fel încât să nu depăşească banii cheltuiţi în mod normal pentru tot felul de distracţii. În fond, pariatul este o activitate distractivă, care stimulează şi nu care afectează viaţa în mod negativ. Iniţial, rezumă-te la maximum 10% din venituri pentru activităţi extracuriculare precum pariatul.
Controlează-ţi bugetul
Investighează puţin piaţa şi alege câteva agenţii de pariuri online licenţiate pe care să îţi deschizi conturi. Găseşti online păreri despre Efbet şi alte agenţii din topurile europene care te ajută să îţi faci o idee referitor la opţiunile disponibile. Bugetul ar trebui împărţit în cel puţin două agenţii alese cu grijă, unde contul are posibilităţi de verificare a identităţii şi unde îţi poţi retrage banii pentru ca, atunci când obţii serii bune, să poţi să pui mâna pe fonduri pentru a nu schimba strategia din mers.
Stabileşte-ţi miza de pariuri
O strategie bună este să îţi împarţi bugetul pe baza strategiilor de pariere adoptate. De exemplu, vei folosi în jur de 5% din bugetul tău pe un pariu. Dacă doreşti să pui un pariu pe zi, îţi vei împărţi întregul buget lunar pe zile şi vei obţine miza. Statistic, românii preferă mizele mici pe un bilet cu multiple selecţii pentru ca respectivul câştig să fie mai consistent, şansele de câştig rămânând, totuşi, de 50%.
Miza fixă e favorabilă deoarece îţi vei împărţi bugetul şi nu vei aloca un procentaj mai mare unui bilet. Astfel, poţi paria consistent fără riscuri prea mari. De exemplu, dintr-un buget de 500 de lei unde ai miza fixă nu vei folosi mai mult de 10 lei la un pariu.
Cât pariezi?
Înainte de a juca la pariuri, gândeşte-te ce fel de jucător crezi că eşti:
- Joci de plăcere
- Vrei să câştigi potul cel mare, scoţând din ecuaţie câştigurile rapide
- Eşti jucătorul profesionist care îşi calculează orice mişcare.
Cel care joacă de plăcere nu petrece mult timp pentru a se pune în temă cu subiectul şi mizează sume mici de bani, de regulă. Poate avea mai multe pierderi până când obţine un câştig care îl ajută să îşi mai recupereze din fonduri. În general, iese pe pierdere.
Jucătorul al cărui ţel este să câştige mult dintr-un pariu mic va miza frecvent pe bilete combinate cu cote mari, dar rare vor fi ocaziile în care câştiga cu adevărat.
Profesionistul este cel care are un control mare asupra banilor şi mizează cât îşi permite conform unor reguli bine definite, stabilite de el, fiind conştient că poate pierde. Se documentează mult şi nu risca bugetul.
Respectă-ţi strategiile
Axează-te pe bilete cu una sau două selecţii, aşa cum recomandă şi jucătorii cu experienţă. În general, vei observa că site-urile cu predicţii sportive raportează la evenimente singulare şi mai puţin la două sau trei evenimente pe zi.
Evită pariul la recuperare
Este aproape imposibil să ai parte doar de câştiguri din pariuri. Când biletul este unul necâştigător, e de preferat să iei o pauză mai lungă de la pariat pentru că, dacă vei încerca să îţi recuperezi banii prin mărirea mizei, poţi să produci mai mult rău bugetului. Este de ajutor ca atunci când ai avut câştiguri şi ţi se strâng bani în cont să scoţi din ei pentru că sumele mai mari te pot tenta să plasezi mize mai mari, care pot să nu fie câştigătoare.
Ce fel de bilete joci
Populare sunt biletele combinate pe evenimente sigure şi cote medii, care pot duce la eşecuri considerabile. Acelaşi lucru poate fi spus şi de meciurile cu cote mari, dificile, al căror final este problematic pentru bugetul personal când se dovedesc a nu fi de succes. În majoritatea cazurilor, oferta caselor de pariuri este menită a le aduce tot pe ele la câştig, aşa că regulile de mai sus îţi vor fi de ajutor, cel mai important fiind să nu îţi creşti bugetul deja stabilit.
Axează-te pe meciurile single, mai ales atunci când victoria unei echipe sau a jucătorului favorit este aproape sigură, deoarece probabilitatea să ai un câştig e mare. Poţi apela la pariuri individuale şi pentru meciurile secundare, dacă ţii neapărat. Astfel, în cazul în care un eveniment nu se termină favorabil, pierderile pot fi “recuperate” din celelalte câştiguri. Pe un bilet combinat ai fi pierdut totul.
În concluzie, poţi avea fler şi te poţi pricepe la sport dar, chiar dacă înţelegi pariurile sportive, fără un management bun al banilor tot poţi pierde. Ideile de mai sus au rolul de a te ajuta să controlezi cât mai bine ce faci şi ce buget de pariuri ai la îndemână, pentru a-ţi limita pierderile când rezultatele nu sunt aşa cum ţi-ai dori.