Chiar dacă opinia generală este că pariurile depind doar de noroc, iar pentru a câştiga la pariuri sportive nu ai nevoie decât de baftă şi atât, noi suntem de părere că situaţia stă cu totul altfel. Strategia folosită la pariuri te poate ajuta să înclini balanţa în favoarea ta, aşa că este important să fii un parior calculat.
Bazându-te mai mult pe statistici, documentare şi mai ales pe o strategie bună, şansele de a obţine câştiguri la pariuri sportive cresc în mod considerabil. De aceea este foarte important să cunoşti care sunt cele mai bune strategii la pariuri, întocmai pentru a le folosi ori de câte ori pariezi.
Din păcate însă puţini sunt pariorii care aleg să folosească o strategie, iar cel mai mulţi dintre ei pariază doar la întâmplare, bazându-se numai pe noroc. Rareori reuşesc aceştia să câştige, aşa că a sosit timpul să vorbim despre cele mai bune strategii la pariuri. Le poţi descoperi şi tu în rândurile imediat următoare:
Şirul lui Fibonacci
De departe cea mai populară şi, în opinia multora, cea mai eficientă strategie la pariuri, Şirul lui Fibonacci merită să fie cunoscută de către fiecare parior în parte.
Cum arată şirul lui Fibonacci? Acesta include următoarele cifre: 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55 şamd.
Altfel spus, şirul lui Fibonacci va începe mereu cu cifra 1, urmând ca următorul număr din şir să fie egal cu suma dintre precedentele cifre.
Cum poţi folosi această strategie pentru pariuri sportive?
Nu este greu să foloseşti Şirul lui Fibonacci pentru a juca la pariuri?
Să ne imaginăm că o unitate este egală cu 10 lei. În acest caz, vei începe cu miza de 10 lei. Dacă biletul va fi pierzător, vei trece la următorul număr din şir. Asta înseamnă că vei paria iarăşi 10 lei. În cazul în care şi acest bilet este pierzător, următoarea miza va fi de 20 de lei. Apoi de 30, 50, 80, 130 şi vei creşte miza pe măsură ce vei înregistra bilete pierzătoare.
Iar când vei obţine un pariu câştigător, nu numai că îţi vei recupera pierderile, ci totodată vei obţine şi profit.
Majoritatea pariorilor aleg să aplice această strategie de pariere doar pe bilete cu cota 3. La fel îţi recomandăm să faci şi tu.
Strategia Martingale
Strategia Martingale reprezintă o altă strategie foarte populară şi mai ales interesantă. Credem chiar că este una dintre cele mai bune strategii la pariuri, motiv pentru care trebuie să o ai şi tu în vedere.
Cum funcţionează strategia Martingale la pariuri?
Dacă Şirul lui Fibonacci ţi se pare o strategie greu de aplicat la pariuri, deşi nu este deloc aşa, nu la fel vei crede şi despre strategia Martingale, suntem siguri. Asta deoarece vorbim despre o strategie cu un principiu de funcţionare foarte simplu.
Tot ce trebuie să faci este să dublezi miza ori de câte ori pierzi un bilet. Vei face asta până când vei obţine un bilet câştigător iar în acest fel vei reuşi atât să îţi recuperezi investiţia cât şi să faci puţin profit. Iar asta sigur îţi va oferi multă satisfacţie.
Totuşi, ar trebui să te gândeşti la un număr de paşi pe care să îi urmezi folosind această strategie. De asemenea, suntem de părere că vei avea o bancă destul de generoasă.
În general, strategia Martingale se aplică în cazul pariurilor cu o cotă minimă de 2.
Strategia D`Alembert
În final, avem strategia D`Alembert. Dacă despre cele două strategii de mai sus spuneam că sunt foarte populare, nu putem spune la fel şi despre această strategie. Cu toate acestea, este o strategie eficientă şi interesantă ce îşi merită locul în articolul nostru despre ce le mai bune strategii la pariuri.
Cum funcţionează strategia D`Alembert?
În cazul strategiei D`Alembert va trebui să stabileşti valoarea pe care o are o unitate. În cazul nostru, să presupunem că o unitate valorează 10 lei. Ori de câte ori vei pierde un pariu, va trebui să măreşti miza cu o unitate.
Apoi, atunci când câştigi pariul vei reduce miza cu o unitate. Şi vei continua aşa până când vei obţine profitul care te interesează.
În general, cei mai mulţi dintre pariori aleg să aplice această strategie la pariuri cu cota de minim 3. Ai putea încerca să faci şi tu la fel.
De ce să foloseşti o strategie la pariuri
Acum că am stabilit care sunt cele mai bune strategii la pariuri, te întrebi probabil de ce ar trebui să foloseşti o strategie la pariuri. Motive sunt multe. Iată doar câteva dintre ele:
- Vei deveni un parior mai responsabil;
- Nu vei dezvolta o dependentă pentru pariurile sportive;
- Cresc şansele de a obţine profit;
- Vei deveni o persoană mai calculată.
Lista cu avantaje ar putea continua la nesfârşit. Totuşi, te lăsăm pe tine să descoperi care sunt celelalte beneficii ale folosirii unei strategii la pariuri şi suntem siguri că te vei convinge imediat că nu ar mai trebui să pariezi vreodată altfel.
Totodată, îţi amintim că este important să nu alegi pariurile la întâmplare, ci să consulţi statisticile mai întâi. În acest fel, pariurile pe care le vei juca vor avea mai multe şanse de câştig, iar atât timp cât foloseşti una dintre cele trei strategii prezentate mai sus, suntem siguri că vei fi un parior fericit.
Acestea au fost, aşadar, trei dintre cele mai bune strategii la pariuri. Nu sunt însă singurele strategii, aşa că ne-am bucura să aflăm care este strategia pe care o foloseşti tu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!