Concedierea lui Wilmark din juriul de la ”Dansez pentru tine”, chiar cu puțin timp înainte de începerea celui de-al XIV-lea sezon, a stârnit o serie de controverse în lumea mondenă. Cornel Patrichi, fostul jurat al emisiunii difuzate pe Pro TV, a fost unul dintre cei care au comentat pe marginea acestui subiect.
Cunoscutul coregraf care a fost și el eliminat, la un moment dat, din echipa ”Dansez pentru tine”, și-a spus părerea fără rezerve despre concedierea ”micuțului Will”. Cornel Patrichi s-a arătat extrem de indignat de ceea ce s-a întâmplat și mai ales de faptul că juratul a fost înlocuit cu soția lui Mihai Petre, Elwira.
În plus, acesta spune că emisiunea cu povești emoționante difuzată pe Pro TV nu este altceva decât o latrină.
“Îmi pare foarte rău pentru Wilmark! Cei din această emisiune sunt doar o adunătură de mitocani nesimţiţi! Cum să faci aşa ceva!? Wilmark a participat la acea emisiune pentru a ajuta o fetiţă de 6-7 ani. Prezenţa lui nu a fost plătită şi nici discutată pe baza unui contract, aşa că… Oricum, ştiţi ce înseamnă o latrină? Această emisiune este o latrină! L-au dat afară pe Wilmark vineri, iar vineri seară, asta (n.r. Elwira Petre) era îmbrăcată deja de gală şi aşezată în juriu. A fost o chestie premeditată!”, a spus Patrichi pentru Ziarul Ring.