"Alpii Transilvaniei" se afla pe lista celor 52 de locuri de vizitat in 2020 intocmita de publicatia americana New York Times. Amatorii de calatorii sunt indemnati sa se bucure de frumusetea padurilor batrane din Europa, transmitand in acelasi timp un puternic mesaj impotriva defrisarilor.
Lista este publicata anual, fiind intocmita pe baza sondarii jurnalistilor de calatorie, a calatorilor cu experienta si a profesionistilor din industrie, care au fost intrebati: "De ce acest loc, in acest an?", arată ziare.com. "Pentru a experimenta o bucata de salbaticie reala fara sa fie nevoie sa mergeti pana la capatul lumii, vizitati Romania. Dintre toate padurile primare si batrane care mai exista in Europa, 65% se afla aici. Aceste paduri, in care traiesc ursi, lupi, alaturi de o flora si o fauna incredibil de variate, pot fi intalnite in intreaga tara, insa trebuie sa vezi Carpatii Meridionali, cunoscuti ca Alpii Transilvaniei, pentru o experinta completa", scrie New York Times.
Publicatia recomanda vizitarea Parcului National Domogled-Valea Cernei sau a lanturilor muntoase Fagaras, "mii de hectare de natura neatinsa", unde poti face drumetii, poti sa mergi in camping sau poti sa inoti sub cascade. Ba chiar lauda si drumurile "foarte decente" ale Romaniei, fiind mentionat Transfagarasanul, "o destinatie in sine", care fac posibila explorarea tuturor acestor oportunitati.
Includerea destinatiei din Romania pe lista este totodata un prilej de a atrage atentia asupra defrisarilor ilegale, mai notează sursa citată.