Ewan McGregor ar putea relua rolul lui Obi-Wan Kenobi, din Războiul Stelelor, într-un serial realizat pentru Disney+, actorul revenind la personajul interpretat pentru prima dată cu două decenii în urmă în ”The Phantom Menace/ Ameninţarea fantomei”, arată The Guardian, citat de MEDIAFAX.
Ewan McGregor s-a arătat de mai multe ori dornic să interpreteze din nou rolul lui Obi-Wan Kenobi, pe care l-a interpretat pentru prima dată în 1999. Dorinţa sa se va împlini în seria dedicată de Disney aventurilor cunoscutului maestru Jedi.
Potrivit sursei citate, iniţial, studioul avea intenţia să realizeze un singur film, dar proiectul a evoluat înspre un serial gândit pentru viitoarea platformă online a companiei.
Detaliile privind serialul dedicat lui Obi-Wan Kenobi din ”Star Wars” nu au fost date publicităţii.
Sursă foto Deadline.