Ed Sheeran şi-a anunţat retragerea temporară: “Vă iubesc. Ne vedem peste câţiva ani”

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Interpretul britanic Ed Sheeran a anunţat în timpul unui concert susţinut marţi la Ipswich că se retrage pentru un an şi jumătate de pe scenă, arată NY Post, citat de Mediafax. Muzicianul şi-a anunţat decizia pe fondul controverselor care l-au adus în faţa instanţei în ultimul timp. Cântăreţul a spus în faţa fanilor că va urma o întrerupere în cariera sa după doi ani de turnee.

Peste nouă milioane de persoane au ajuns la concertele programate de Sheeran în turneul Divide, care a fost lansat în martie 2017.

La finalul celui de-al 260-lea spectacol din turneu, Sheeran a spus mulţimii: “Vă iubesc şi aici punem punct în Ipswich. Acesta este ultimul meu concert pentru, probabil, 18 luni. Ne vedem peste câţiva ani”.

Peste două săptămâni, Sheeran va apărea în faţa instanţei fiind acuzat că a folosit piesa lui Marvin Gay, din 1973, ”Let’s Get It On”, pentru propria sa melodie din 2014, ”Thinking Out Loud”. Compania Structured Asset Sales, care deţine o parte din drepturile pentru muzica lui Gaye, l-a dat în judecată pe Sheeran şi îi cere daune în valuare de 100 de milioane de dolari.

Image