EUROVISION 2020 | Piesa „Alcohol You”, cântată de Roxen, va reprezenta România | VIDEO

EUROVISION 2020 | Piesa „Alcohol You”, cântată de Roxen, va reprezenta România | VIDEO
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

EUROVISION 2020 "Alcohol You", interpretată de Roxen, este piesa care va reprezenta România la Eurovision 2020. Melodia a fost aleasă duminică, prin votul în ponderi egale al publicului şi juriului de specialitate, la finalul unei finale de aproape trei ore, care a avut loc la Buzău, relatează Mediafax.

Cele cinci piese finaliste, "Alcohol You", "Cherry Red", "Beautiful Disaster", "Colors" şi "Storm", au fost prezentate de aceeaşi cântăreaţă, Roxen, fiecare beneficiind de câte un show propriu, relatează Digi24. Juriul a fost format din cântăreţele Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Alin Oprea, fostul solist al trupei Talisman, cântăreţul şi compozitorul Edward Sanda şi compozitorul Andrei Tudor.

Anul acesta, selecţia naţională Eurovision s-a desfăşurat după o nouă procedură, respectiv a fost selectată iniţial cea mai bună voce, iar apoi cea mai bună piesă, după modelul adoptat de televiziunile din ţări precum Spania, Marea Britanie, Franţa, după cum a anunţat TVR, organizatoarea evenimentului.

Roxen are 20 de ani, s-a născut la Cluj şi cântă de la vârsta de 7 ani, cu participări la numeroase concursuride speciaolitate. Are deja două piese în topurile muzicale ale momentului, "You don’t love me" feat Sickotoy şi "Ce-ţi cântă dragostea", mai transmite Digi24.

Image