Primăria Ploiești și Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere” anunţă că în perioada 3-4 septembrie va avea loc Festivalul Tinereții "Summer Fest", în zona aşa-zisei plaje de la Parcul "Constantin Stere".
Vineri, 3 septembrie 2021, începând cu ora 18.00, pe scena special amenajată din zona Plajă, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Casa de Cultură a Studenților Ploiești vor susține spectacole de teatru, muzică și dans, a anunţat Primăria într-un comunicat de presă.
Sâmbătă, de la aceeaşi oră, este program de muzică electronică. Vor urca pe scenă Dj Eftimie, Dj Optick, Dj Andre Rizo, Dj Slăvescu, Dj Rosario Internullo, Dj Dobrikan, Dj Afro, Dj Brad Brunner și Dj Nan, conform programului oficial anunţat de Primărie.
Intrarea la eveniment va fi liberă.