Flori în goblen de 1 Martie

flori goblen
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un început de martie, cu flori create în goblen, de mâini măiestre... un cadou plin de sensibilitate și frumusețe, oferit tuturor femeilor de membrii Cercului de creativitate umană din cadrul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova. Expoziția de goblen “Flori, flori…” poate fi admirată toată luna martie la Muzeul Omului din Palatul Culturii Ploiești.

Cum era firesc, tablourile expuse, lucrate cu îndemânare, răbdare și multă dragoste, reprezintă în special flori și chipuri de femei. Între expozanți se numără Laura Matei – conducătorul cercului, Magdalena Banu, Teodora Dumitrescu, Maria Șandru, Mariana Bradac, Mihaela Voicu, Vasilica Enciu, Mioara Nițu, Ștefania Voicu, Elena Dobrescu, Neli Niculescu, Elena Popa, Lucia Cîmpeanu, Mihai Alexandru. Cercul de goblen are o vechime de 26 de ani oficial, dar există de 29 de ani.  Reunește un mare număr de femei, care au atras tinere ce pot să ducă mai departe arta aceasta a lucrului deosebit de migălos, goblenul. Sunt extraordinare, își organizează singure expozițiile, își aleg spațiile și se implică în organizare, întocmai ca membrii instituției noastre”, a spus prof.dr. Emilia Iancu, directorul muzeului. Într-adevăr, am întâlnit de fiecare dată o reprezentantă a cercului prezentă la expoziție, gata să ofere informații celor interesați de goblenurile expuse. Am schimbat câteva impresii cu Lucia Cîmpeanu, membră a cercului de 13 ani, pasionată încă din copilărie de lucrul manual și cucerită de goblen: “Orice goblen necesită cel puțin trei-patru luni de lucru, altele mult mai mult. Dacă nu lucrez măcar o jumătate de oră pe zi, îi simt lipsa. Pentru mine goblenul este un balsam pe suflet și o cromoterapie, ai impresia că tot ce este în jurul tău e frumos și bucuria e mare când vezi că se conturează o floare, un pom, un chip de om”.

Membrii cercului se întâlnesc săptămânal, schimbă păreri, idei și modele, își stabilesc temele următoarelor expoziții. Îi așteptăm de fiecare dată cu bucurie să ne încânte privirea cu tablouri create punct cu punct, prin cusătură, fiecare nuanță și umbră fiind redate cu fidelitate.  

 Roxana Manolache

 

Image