Solistul What’s Up a fost pus sub control judiciar după ce, luni seară, a ajuns în cătușe la o secție de poliție din București, în urma unui scandal cu iubita sa. Tânăra a sunat la 112 și a cerut ajutor, potrivit surselor citate de Realitatea PLUS.
Marius Ivancea, cunoscut după numele de scenă What's UP, a devenit agresiv verbal cu partenera sa, chiar în apartamentul acesteia. Când un echipaj de poliție a ajuns la fața locului, artistul și-a îndreptat furia asupra oamenii legii. Pentru a evita ca scandalul să degenereze, polițiștii l-au încătușat și l-au condus la secția 17 de poliție din Capitală.
Potrivit surselor citate de Realitatea PLUS, asupra artistului s-au găsit droguri.
În vara acestui an, Marius Ivancea a anunțat divorțul de Simina, femeia cu care forma un cuplu de 9 ani și cu care se căsătorise cu trei ani în urmă.
Sursa foto: Facebook