Meteorit căzut la Iaşi în 9 iulie: A avut minimum 8 kg şi 16 cm în diametru

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un meteorit care a căzut, în 9 iulie, la Iaşi, şi care a provocat o bubuitură auzită atât în oraş, cât şi în comunele din jur, avea minimum 8 kilograme şi cel puţin 16 centimetri diametru, susţine Silviu Gurlui, profesor de la Facultatea de Fizică din Iaşi.

Potrivit MEDIAFAX, profesorul Silviu Gurlui a anunţat la două zile după producerea bubuiturii că aceasta a fost provocată, conform măsurătorilor realizate de un echipament pe care îl are instalat în turnul cu ceas al Palatului Culturii, de căderea unui meteorit. Cercetătorul dezvăluie, pe pagina lui de Facebook, caracteristicile meteoritului, despre care susţine că a explodat la mare altitudine.

„Meteoritul a avut minim 8 kg şi minim 16 cm în diametru. Puterea exploziei evaluată a fost de minim 800 megawatt (ceva mai mult decât unul dintre reactoare nucleare de la Cernavodă /706 megawatt), însă preţ de doar 2 secunde! Explozia este echivaletă cu 1.6 GJ adică 400 kg de exploziv TNT. A explodat la înălţime mare iar potenţialele fragmente au ajuns pe Pământ fără să producă efecte însemnate pentru că nu am înregistrat vibraţii în sol după cele 5 secunde de impact direct cu sunetul. Cel mai probabil a avut o traiectorie abruptă astfel că la înalţime foarte mare (peste 20 km), în plină zi, lumina produsă prin explozie a fost greu perceptibilă. În plus un corp de aşa dimensiuni la distanţa de 20 km nu poate fi observat deloc uşor de ochiul uman din cauza puterii de rezoluţie limitată (limita este de 10 ori mai mică decât limita de detecţie a ochiului uman). Posibil şi alte fenomene naturale au concurat la lipsa de vizibilitate.Caracteristicile sunetului (20-120 Hz) arată clar că bubuitura a fost la foarte mare altitudine”, a scris profesorul pe reţeaua de socializare.

Ieşenii au reacţionat pe reţelele de socializare, au povestit ce au auzit şi au încercat să găsească o explicaţie, dat fiind faptul că autorităţile nu au putut spune ce s-a întâmplat. Singura lămurire a venit din partea profesorului Silviu Gurlui.

Sursă foto Stirile Kanal D.

Image