Mumiile unor preoţi egipteni, descoperite alături de mii de ''servitori'' pentru viaţa de dincolo

Mumiile unor preoţi egipteni, descoperite alături de mii de ''servitori'' pentru viaţa de dincolo
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O necropolă masivă, în care se află mumiile mai multor preoţi de rang înalt din Egiptul Antic, alături de slujitorii lor, a fost descoperită în zona nordică a sitului Tuna el-Gebel, conform unui anunţ făcut joi de Ministerul egiptean pentru Antichităţi, informează Live Science, potrivit AGERPRES.

Deocamdată, arheologii au descoperit 20 de sarcofage din piatră, realizate dintr-un calcar "de foarte bună calitate". Necropola se află la aproximativ 270 de kilometri sud de Cairo, conform lui Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem egiptean pentru Antichităţi.

În aceste morminte au fost descoperite aproximativ 700 de amulete, dintre care unele din aur sau pietre preţioase, alături de peste 10.000 de figurine shabti realizate din faianţă. Vechii egipteni considerau că figurinele shabti îi slujesc pe cei morţi în viaţa de dincolo.

Arheologii susţin că nu ştiu sigur cât de multe mumii sunt îngropate în această necropolă, însă multe sarcofage nu au fost încă deschise, aşa că numărul mumiilor probabil va creşte.

 

Image