Artişti români şi străini vor veni în luna decembrie pe scena teatrului din Ploieşti pentru a reaminti publicului atmosfera interbelică, precum şi muzica vibrantă a Americii Latine.
Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 18:30, va avea loc concertul „La fereastra cu pisică”, în cadrul căruia trei artiști talentați – actriţa Daniela Nane, tenorul Octavian Ene şi pianistul Ethan Schmeisser - vor aminti publicului de boema atmosferă interbelică prin muzică veche și poeme de amor.
În 15 decembrie, de la ora 18:30, “Cluj Tango Orchestra” va aduce în faţa publicului ploieştean magia muzicii de tango argentinian. Muzicienii sunt membri ai Filarmonicii de Stat Transilvania, ai Operei Naționale și Operei Maghiare din Cluj Napoca. Aceştia îl vor acompania pe invitatul special al serii, Marthin Marcos, originar din Buenos Aires, orașul care a dat lumii muzica de tango argentinian. Cu o voce pătrunzătoare și gravă, cântând în limbajul „Lunfardo”, specific acestui gen muzical, Marthin reprezintă cu succes tot ce are tangoul mai frumos.
Dezvoltarea abilităților oratorice prin jocuri teatrale
Vineri, 20 decembrie, tot de la ora 18:30, va avea loc Festivalul “America Latină se prezintă”. Scena Teatrului ,,Toma Caragiu” va deveni locul în care ritmurile înflăcărate de tango, salsa, mambo, ranchera, bossa nova, rumba-flamenco și multe altele vor purta publicul într-un periplu muzical prin Argentina, Mexic, Cuba, Brazilia, Columbia, Venezuela, Peru şi Ecuador.
Evenimentul este un omagiu adus poetului și cantautorului ecuadorianWladimir Pesantez, care a dezvăluit publicului din România comorile muzicale ale acestei lumi.
Biletele sunt disponibile la agenţia teatrală şi online.