Studenţii şi tinerii îşi pot face prieteni mai uşor prin intermediul noii reţele de socializare Jumppi, un produs 100% "Made in România", disponibil gratuit pe sistemele de operare iOS şi Android, după o investiţie ce s-a ridicat la 15.000 de euro.
"Jumppi este aplicaţia care are potenţialul de a schimba dinamica socială la nivel global. Ideea a pornit de la o nevoie personală a founderului care apoi, prin interviuri şi chestionare cu potenţiali utilizatori şi-a dat seama că dorinţa de socializare este din ce în ce mai greu de satisfăcut în metropola modernă. Astfel, s-a născut ideea Jumppi, aplicaţia care te ajută să îţi găseşti parteneri pentru activităţi distractive, punând la un loc oameni care altfel nu ar fi avut ocazia să se întâlnească. Investiţia iniţiala a fost de 15.000 de euro şi a fost susţinută de fondatorul Andrei Stoiculescu", a declarat, pentru AGERPRES, Irina Leca, co-fondator Jumppi.
Conform datelor dezvoltatorilor platformei, în versiunea beta, aplicaţia a contorizat 1.600 de utilizatori, iar estimările pentru sfârşitul anului vizează atingerea cifrei de 20.000 de descărcări.
"Jumppi este noul Tinder pentru cei ce îşi caută prieteni sau vor să strângă o gaşcă cu care să se distreze! Tinerii se plâng tot mai des că nu pot lega prietenii pe Facebook sau Instagram, iar foarte mulţi nici măcar nu încep aici noi conversaţii pentru că sunt prea timizi şi se tem de o respingere. Contrar, utilizatorii Jumppi sunt persoane deschise, aflate pe platformă tocmai pentru că doresc să îşi facă noi cunoştinţe şi să participe la activităţi interesante. De aceea chiar şi cei mai timizi se simt confortabil aici, ştiind că şi ceilalţi useri au acelaşi scop ca şi ei", a afirmat Andrei Stoiculescu, co-fondator al noii aplicaţii.
Sursă foto AGERPRES.